Traian Băsescu, despre Legea offshore: Este timpul ca parlamentarii să pună piciorul în prag. Această lege nu poate fi votată după cum ridică degetul Dragnea sau Tăriceanu

Traian Băsescu, despre Legea offshore: Este timpul ca parlamentarii să pună piciorul în prag. Această lege nu poate fi votată după cum ridică degetul Dragnea sau Tăriceanu
scris 14 oct 2018

Fostul președinte Traian Băsescu susține că utilizarea gazelor naturale din Marea Neagră în economia românească este cea mai bună soluție. Băsescu apreciază că ”este timpul ca parlamentarii să pună piciorul în prag”, pentru că ”această lege nu poate fi votată după cum ridică degetul Dragnea sau Tăriceanu”.

Fostul președinte Traian Băsescu a postat, duminică, un mesaj pe Facebook în care susține că utilizarea gazelor naturale din Marea Neagră în economia românească este cea mai bună soluție.

Urmărește-ne și pe Google News

”Pănă cu ceva vreme în urmă, nu puteai deschide un televizor fără să-i vezi pe Dragnea, Tăriceanu sau pe Vâlcov desenând pe tablă grafice sau făcând calcule ce ne arătau cum o să ne dea bunăstarea afară din case, cum o să avem autostrăzi care vor brăzda țara în toate direcțiile. De când cu legea offshore, în conținutul căreia își regăsesc interesele mari companii petroliere, aflăm doar despre lupta surdă dintre Tăriceanu și Dragnea cu privire la bani și niciun cuvânt, niciun plan, niciun grafic televizat la ore de maximă audiență, despre cum vom folosi aceste gaze naturale pentru relansarea petrochimiei, pentru extinderea rețelei de gaze naturale destinată alimentării locuințelor, pentru creșterea calității vieții românilor, pentru reducerea poluării, pentru crearea de locuri de muncă în economia românească”, a scris Traian Băsescu, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, numai după ce planul este făcut, se poate stabili nivelul corect al redevențelor și taxelor suplimentare, astfel încât prețul gazelor pe piața românească să încurajeze utilizarea acestora în economia națională. 

”Numai așa deputații vor putea vota în cunoștință de cauză. Iar dacă suntem mânați de dragostea pentru export, nu mai bine privim către Republica Moldova în loc să vedem doar Ungaria și Austria? Este timpul ca parlamentarii, indiferent de apartenența politică, să pună piciorul în prag. Această lege nu poate fi votată după cum ridică degetul Dragnea sau Tăriceanu, ci după conștiința fiecăruia în legătură cu interesul național”, a mai scris Băsescu.

În finalul mesajului, Băsescu afirmă: ”Experiența privatizării prin vot în Parlament a PETROM, funcție de degețelul ridicat de Adrian Năstase, ar trebui să ne fie suficientă”.

În 3 octombrie, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a cerut retrimiterea în comisii a Legii offshore, în condițiile în care ALDE a acuzat lipsa unei dezbateri reale, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a subliniat că trebuie stabilită o formulă de calcul care să permită ambelor părți să fie cointeresate.

Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Actul normativ fusese trimis la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
leg offshore
băsescu
tăriceanu
dragnea