Platformele de streaming creează mult conținut de calitate și sunt eficiente în lupta cu pirateria, însă există riscul ca, petru acestea, conținutul să devină mai important decât autorul, consideră cineastul Cristian Mungiu, fondatorul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, într-un interviu acordat News.ro.
Cristian Mungiu, regizor și producător, s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iași. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iași, iar în 1998 și-a luat licența în regie, după ce a urmat cursurile Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
Este primul regizor român care a câștigat Palme d’Or pentru lungmetraj, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007).
Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt și lung metraj. A debutat în lungmetraj cu „Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, și a continuat cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), „Amintiri din Epoca de Aur” (2009) și „După dealuri” (2012).
În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului „După dealuri”, iar actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur au fost recompensate cu premiul pentru interpretare feminină.
„Bacalaureat”, lansat în 2016, i-a adus premiul pentru regie la Cannes și a beneficiat de aprecierea criticilor și a publicului. În același an, a fost invitat să facă parte din Academia de Film Americană, cea care acordă premiile Oscar.
De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiției oficiale de la Cannes, la ediția din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.
În 2012, cineastul a primit din partea Regelui Mihai I medalia „Crucea Casei Regale a României", după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler din partea președinției României. În mai 2013, a primit titlul de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor din partea Guvernului francez. În octombrie 2017, a primit, din partea ambasadoarei Franței la București, Michèle Ramis, însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare, distincție oferită de președintele Franței.
A înființat, în 2003, împreună cu regizorul și muzicianul Hanno Höfer și cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producție Mobra Films. A produs 14 titluri, filme proprii, dar și pentru alți regizori români și străini.
Cristian Mungiu declară în interviul News.ro că își dorește să aibă mai mult timp pentru proiecte cinematografice și spune că „nu trebuie întotdeauna să realizezi filmele, este important dacă poți să fii parte din ele și ca producător”. Astfel, el a produs, în ultimii doi ani, lungmetrajele „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, care a avut premiera la Veneția 2018, și „Lemonade”, de Ioana Uricaru, primul film românesc filmat în America de Nord, dar și serialul „Hackerville” pentru HBO.
Despre proiecția aclamatului „Roma”, unul dintre evenimentele din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, ajuns la a noua ediție, care va avea loc între 19 și 28 octombrie, el povestește că regizorul mexican Alfonso Cuarón a fost cel care l-a ajutat în negocierea cu Netflix pentru difuzarea lungmetrajului premiat cu Leul de Aur la Veneția 2018.
Legat de fenomenul #MeToo și problema egalității de șanse, Mungiu este de părere că valoarea și calitatea filmelor trebuie să primeze în cazul festivalurilor, și nu „egalitatea aritmetică”, cât despre popularitatea platformelor de streaming spune că există și beneficii și dezavantaje.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de regizorul și producătorul Cristian Mungiu:
Ați spus la conferința pentru Les Films de Cannes à Bucarest că vă doriți ca pe viitor să nu o mai găzduiți, să vă implicați mai puțin. Despre ce e vorba mai exact?
Cristian Mungiu: Nu am de gând să renunț la festival, mi-ar plăcea ca el să continue, dar mi-ar plăcea să fie organizat în cât mai mare măsură cu mai puțin sprijin din partea mea. Probabil că pentru la anul va continua să aibă nevoie de sprijin. Dar știți că festivaluri de genul ăsta - făcute de cineaști - mai există în Europa și în lume. Kusturica are unul de tipul ăsta, care se ține în „Kusturland”, și Kaurismäki are. Am fost invitat și la unul, și la celălalt și am văzut cum se desfășoară. Festivalul fraților Kaurismäki din Finlanda, de exemplu, este foarte simpatic. Are loc la Sodankylä, care este un loc unde ajungi doar pentru acest festival. Când s-au decis să facă acest festival au vrut să îl facă undeva unde nu se întâmplă nimic altceva. Este în locul unde se agață harta în cui, dacă vreți. Este în nordul Finlandei, trebuie să schimbi avione ca să ajungi acolo. În ciuda acestei poziționări foarte radicale, este colosal să ajungi acolo. Este un festival care are loc în timpul zilei polare și filmele sunt proiectate toată noaptea, pentru că e lumină, și se doarme puțin peste zi. Și asta încercăm să facem și noi, la scara noastră, aici. Să folosesc simpatia pe care am reușit să o generez în lumea cinematografică și oamenii pe care i-am cunoscut și să îi invit aici, să le vorbesc despre cinefilia din România, care uneori e mai puțin vizibilă, dar, în orice caz, după ce vin acești autori sper să fie mai prezentă. Și încercăm să facem acest gen de manifestare care să continue, dar eu, până la urmă, sunt cineast și trebuie să mă ocup în cât mai mare măsură de filmele mele și sper ca festivalul să capete acel gen de sprijin constant și mai puțin plin de peripeții, cum am avut anul acesta, și să continue cu mai puțin sprijin din partea mea.
Îmi spuneați în urmă cu doi ani că aveți în vedere să faceți un film într-o altă limbă. Se concretizează?
Cristian Mungiu: Eu continui să citesc scenarii de altă limbă și nu știu sigur dacă voi merge mai departe cu un film în engleză sau în română. În orice caz, deocamdată, sunt bucuros că am reușit să produc primul film românesc filmat în America de Nord. Am produs acest „Lemonade”, care a fost foarte bine primit. Nu m-am așteptat ca, după premiera de la Berlinală, să primească atâtea premii, să fie vândut în atâtea țări, să aibă parte de o apreciere critică. Sper să funcționeze și pentru publicul din România, care are atâtea prejudecăți legat de filmele românești, fie ele filmate peste Ocean sau nu. Așa că mă manifest și în direcția asta de producție. De asta spuneam că aș vrea să capăt ceva mai mult timp liber de la activitățile organizatorice, să pot să îmi văd de ale mele.
Am remarcat că ați fost implicat în numeroase proiecte, în ultima perioadă.
Cristian Mungiu: Mai este un film care se încadrează aici. Am fost anul acesta la Veneția și am fost de față la proiecția „The Sisters Brothers”, filmul în limba engleză pe care l-am coprodus pentru Jacques Audiard și pe care, probabil, îl vom distribui noi (Voodoo Films, n.r.) în România. Nu trebuie întotdeauna să realizezi filmele, este important dacă poți să fii parte din ele și ca producător. Este un film foarte frumos, arată foarte bine. Este filmul pentru care au venit Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și John C. Reilly în România anul trecut.
Ce impresie v-a lăsat ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes?
Cristian Mungiu: Din punctul meu de vedere a fost mai formală și mai sub presiune, față de alți ani, din cauza acestui fenomen MeToo. Dintr-o dată ne-am trezit la Cannes cu o corectitudine politică foarte greu de gestionat și pe care nu știu dacă festivalul a gestionat-o fabulos. A fost pentru prima dată la Cannes când în acea geantă am primit un fluturaș pe care era trecut un hotline - dacă te agresează cineva sexual în timpul festivalului, să ai unde să suni. Sigur că, până la urmă, este penibil să se ajungă la așa ceva. Bineînțeles că toate cazurile serioase de agresiune trebuie cercetate și eradicate pe cât posibil. O altă parte a Cannesului a fost legată de această egalitate de șanse, o temă importantă, dar nu neapărat cinematografică. Noi eram obișnuiți ca festivalul să se concentreze în general pe calitatea filmelor pe care le prezintă. Până la urmă s-a întâmplat ceva din pricina asta: o grămadă de titluri așteptate la Cannes anul ăsta au ajuns la Veneția, care a avut un lineup colosal. Și asta pentru că la Cannes s-a încercat a se păstra un echilibru la nivel de gen și să fie incluse în festival cât mai multe filme realizate de femei, ca să poată fi menținut echilibrul, în condițiile în care - de fapt - problema este că nu sunt produse suficiente. Egalitatea asta nu ar trebui să se manifeste la nivelul expunerii la sfârșit, ea trebuie să pornească mult mai din timp, să avem grijă că există această investiție la nivelul școlilor de film, pentru că acolo există șanse egale. Mai târziu, probabil că valoarea și calitatea trebuie să primeze, și nu genul ăsta de egalitate aritmetică. În același timp, sigur, trebuie să ne asigurăm că există șanse ca cineastele să se exprime și să se educe în acest sens de la început și să primească aceleași șanse ca bărbații studenți în școlile de film. Mai departe însă e bine să ne concentrăm pe calitatea filmelor pe care festivalurile ni le prezintă. Și au fost anul acesta, la Cannes, cel puțin trei titluri care au generat controverse, pentru că te întrebai dacă filmul respectiv a fost selecționat exclusiv pe baza calității lui sau o mare influență a venit și de la faptul că era realizat fie pe un subiect la modă, fie în cadrul acestei egalități de gen.
Este o situație delicată.
Cristian Mungiu: Este foarte delicată, pentru că am constatat că oamenii preferau ori să se poziționeze foarte precaut ori să nu se exprime deloc pe această linie și e destul de caraghios să te trezești la Cannes, unde e o mare sărbătoare a cinema-ului, că preferi să eviți să ai păreri pe subiecte de genul ăsta sau preferi să eviți să abordezi oameni de alt gen decât tine ca să nu se interpreteze. Cred că suntem într-un fel de exagerare și trebuie să rămânem ce suntem.
Trecând la un alt subiect care a stârnit controverse inclusiv la Cannes - platformele de streaming -, cum a fost negocierea cu Netflix pentru „Roma”?
Cristian Mungiu: Dacă am fi făcut o negociere doar la acest nivel, nu am fi ajuns nicăieri. Dar, în prezențele mele în festivaluri mexicane, am reușit să îl cunosc pe Alfonso Cuarón și atunci, prin intermediul lui, am făcut această intervenție. Am sperat multă vreme că el va putea fi prezent la București, acum mai sper foarte puțin, dar sper că va fi prezent în România la un moment dat. M-am dus până la Veneția inclusiv pentru asta - să văd dacă este posibil să stăm de vorbă, să văd filmul, să vedem ce putem face. Este foarte greu să aduci filme de categoria asta. Dar, pentru că ne-am înțeles foarte bine anul trecut, când am discutat la Morelia despre asta, s-a dat acest telefon de care era nevoie, așa că negocierea noastră a mers mai simplu. Ce a trebuit să facem a fost să identificăm cele mai bune condiții de calitate ca să difuzăm acest film. Pentru că deja vorbim despre un nivel la care oamenii nu vor să își dea filmul într-o sală unde puterea lămpii este cea care e. Și așa am ajuns la mall, la Grand Cinema & More, cu acest film, iar pentru mine este o mare reușită și un eveniment. Vor fi foarte puține proiecții ale acestui film în cinema, în lume, pentru că el va fi proiectat doar în anumite festivaluri.
Cum vedeți evoluția platformelor de streaming, cum influențează ele industria cinematografică?
Cristian Mungiu: Este o discuție complicată, greu de tranșat. De asta vom avea și o dezbatere, pe legislație în general, pentru că sunt și beneficii, sunt și dezavantaje create de popularitatea acestor platforme. Pe de o parte, ele creează mult conținut de calitate și e important la final pentru public să aibă acces la cât mai mult conținut bun. Mai e un beneficiu - sunt niște platforme care au suficient de multă putere să nu fie piratate. Ele dau exemplul că, dacă vrei, poți să te lupți cu pirateria. Nu poți să vezi filme Netflix pe YouTube, și nici filme Amazon. Atunci încercăm și noi să vedem în ce măsură este posibil, cu filmele din categoria noastră, a celor care nu au bani să plătească genul ăsta de filtre, ca prin legislație să îi facem pe toți cei care vor să vadă filme să devină spectatori plătitori, și nu doar contribuitorii altora. Ce faci când vezi un film la care nu plătești bilet este că contribui pentru alții, care nu au investit în acel film. Dar sunt și neajunsuri ale acestor platforme - conținutul devine mai important decât autorul și, sigur, sunt filme la care nu contează cine e regizorul, ar putea să le facă o grămadă de profesioniști, dar cinema-ul nu trebuie să ajungă să trăiască doar prin acest gen de formatare. E făcut să trăiască într-un anume gen de diversitate și ea nu se păstrează în mod natural. E ca la plante, dacă vreți. Dacă lași pe ogor să crească plantele natural, buruienile sau plantele cele mai rezistente vor omorî tot. Dar suntem mai evoluați de atât, sunt și filme mai delicate, mai sofisticate, ale unor oameni care ating o nișă de spectatori. Suntem într-o lume în care am învățat să respectăm minoritățile și să le respectăm inclusiv pe cele care reprezintă gusturi diferite. De exemplu, mainstream cinema. Și pentru asta trebuie să ocrotim prin legislație, să poată fi create și filme de genul ăsta, care să fie și popularizate, să își găsească distribuție. Degeaba le producem, dacă nu le putem proiecta.
Din punct de vedere al reprezentării României, cum credeți că va arăta festivalul de anul viitor de la Cannes?
Cristian Mungiu: La anul va fi mai bine decât anul acesta, pot să zic cu mâna pe inimă. Pentru că vor fi gata cel puțin două filme sau trei ale unor autori care au debutat la Cannes, au fost impuși de Cannes. Corneliu Porumboiu va avea filmul gata pentru Cannes, la fel Cristi Puiu, nu știu de Cătălin Mitulescu dacă nu va debuta la alt festival înainte, dar mă aștept să fie mai bine. Nu e grav că nu am fost anul acesta la Cannes. Nu poți fi în fiecare an. Cannesul are și el niște reguli interne, mai puțin vizibile, dar pe care le putem deduce. Există niște sloturi anume. România deja a fost extraordinar de prezentă și de avantajată față de ce industrie avem noi. Industrie e un cuvânt mare pentru ce facem noi aici. Producem o grămadă de prostii, sincer, și câteva filme bune. Am avut însă prezența acestui scurtmetraj al Georgianei Moldoveanu, în Cinéfondation, și ne pare bine să îl dăm în festival, a fost filmul Martei Bergman. În același timp, trebuie să vedem țări care investesc în mod sistematic în industriile lor de film. Acum câțiva ani nu era niciun film polonez la Cannes, și după modificările făcute în Polonia o duc tot mai bine. Au avut multe filme și la Cannes și la Veneția. La fel, există acest incubator pentru filme maghiare, care a produs niște rezultate uimitoare, și poate că ar fi bine să realizăm că ce ne trebuie nouă aici nu e să avem sesiuni tematice de tip film istoric sau film pentru copii, cum s-a gândit CNC-ul. Mi se pare o idee mai degrabă de anii 1980, că cineva poate să stabilească ce gen de filme sprijinim anul acesta. E bine să lăsăm decizia asta pe seama celor care fac filme și să identificăm mai degrabă criteriile de calitate pe care le căutăm. Să lăsăm inventivitatea pe seama cineaștilor, pe cât posibil.
