Rusia vrea să transforme Ucraina într-o "dictatură dependentă", așa cum e Belarusul, a declarat sâmbătă soția lui Ales Bialiațki, disident aflat în închisoare, unul dintre cei trei laureați din acest an ai Premiului Nobel pentru Pace, relatează "The Guardian".
Premiile Nobel pentru Pace s-au decernat sâmbătă la Oslo. Soția lui Ales Bialiațki a primit premiul în numele soțului ei încarcerat, iar prin declarația făcută a spus că reia chiar cuvintele laureatului, scrie News.ro.
Alături de Ales Bialiațki, apărător al drepturilor omului din Belarus, anul acesta au mai primit Premiul Nobel pentru Pace - anunțat în octombrie, dar decernat oficial în decembrie - organizația rusă pentru drepturile omului Memorial și Centrul pentru Libertăți Civile (CCL) din Ucraina. Este un trio care reprezintă cele trei națiuni aflate în centrul războiului din Ucraina, iar laureații sunt uniți prin lupta lor împotriva lui Vladimir Putin și a aliatului său de la Minsk.
CITEȘTE ȘI UE și Budapesta negociază intens, după ce Ungaria blochează decizii europene pentru a obține deblocarea fondurilorPrimind premiul în numele soțului său la Primăria din Oslo, Natalia Pinciuk a declarat că Ales Bialiațki dedică prestigiosul titlu „milioanelor de cetățeni din Belarus care s-au ridicat și au acționat în stradă și online pentru a-și apăra drepturile civile”.
Premiul „evidențiază situația dramatică și lupta pentru drepturile omului din țară”, a spus ea, adăugând că a rostit cuvintele soțului ei.
"Știu exact ce fel de Ucraină i-ar conveni Rusiei și lui Putin - o dictatură dependentă. La fel ca Belarusul de astăzi, unde vocea poporului asuprit este ignorată și desconsiderată", a continuat ea, citându-și soțul.
Natalia Pinciuk și-a întâlnit soțul o singură dată de când acesta a fost anunțat ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace. L-a văzut la închisoare, în spatele unui perete de sticlă, a declarat ea vineri într-o conferință de presă.
Poliția l-a reținut pe Bialiațki, în vârstă de 60 de ani, alături de alți disidenți, în luna iulie a anului trecut, în cadrul unei acțiuni de reprimare a opozanților președintelui țării, Aleksandr Lukașenko.
Ales Bialiațki este cea de-a patra persoană care câștigă Premiul Nobel pentru Pace în timp ce se află în detenție, după germanul Carl von Ossietzky în 1935, chinezul Liu Xiaobo în 2010 și Aung San Suu Kyi din Myanmar, care se afla în arest la domiciliu, în 1991.
Vineri, la Institutul Nobel, directoarea CCL, Oleksandra Matviiciuk, a îndemnat țările occidentale să continue să ajute Ucraina să-și elibereze teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea.
„Liderii autoritari (...) văd orice încercare de dialog ca pe un semn de slăbiciune”, a spus ea.
Centrul pentru Libertăți Civile, organizația pe care o conduce, a documentat crimele de război comise de trupele rusești în Ucraina în ultimii opt ani, crime pentru care Matviiciuk dorește ca Putin și aliatul său, omul forte din Belarus, Aleksandr Lukașenko, să fie aduși în fața justiției.
„Acest război are un caracter genocidar. Dacă Ucraina își oprește rezistența, noi nu vom mai fi. Așa că nu mă îndoiesc că, mai devreme sau mai târziu, Putin va apărea în fața unui tribunal internațional”. a declarat Matviiciuk.
Belarusul și Rusia fac parte în mod oficial dintr-o „uniune statală” și sunt strâns legate din punct de vedere economic și militar. Dependența lui Lukașenko de Moscova s-a adâncit după ce Rusia l-a ajutat să înăbușe protestele care au urmat realegerii sale contestate din 2020. Ca urmare, Rusia a folosit teritoriul Belarusului pentru a intra în Ucraina ca să dea asaltul - eșuat - asupra Kievului, începând cu 24 februarie. Belarusul a declarat, totuși, că nu va intra în război împotriva Ucrainei, dar Rusia a anunțat joi că trupele sale participă la exerciții tactice în Belarus, pe fondul îngrijorării că Moscova își presează aliatul să se implice mai mult în război.