Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, arată declarațiile citate de Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”.
Administrația prezidențială a lui Vladimir Putin a declarat că „nu cunoaște foarte bine viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu”, scrie Hotnews.ro.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat însă luni că înțelege clar poziția actualei conduceri a României, despre care a spus că este ostilă Rusiei.
Întrebat ce părere are Kremlinul despre Georgescu și perspectivele sale electorale, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu aș face încă nicio predicție. Probabil că nu putem spune că suntem atât de familiarizați cu viziunea asupra lumii a acestui candidat în ceea ce privește relațiile cu țara noastră”.
Duminică noapte, agenția de presă a Kremlinului Ria Novosti scria despre Georgescu că este un politician „aliniat Rusiei. ”
„Succesul lui Georgescu amenință poziția pro-Ucraina a României”
Succesul lui Georgescu în primul tur al scrutinului prezidențial a fost neașteptat și amenință poziția fermă pro-Ucraina a României, scrie Reuters.
Reuters a a notat de asemenea mai multe poziții anti-occidentale sau favorabile Rusiei adoptate în ultimii ani de Georgescu.
Într-un interviu acordat în 2021, el a calificat scutul antirachetă al NATO din localitatea Deveselu drept o „rușine a diplomației” și a afirmat că Alianța nu va proteja niciunul dintre membrii săi în cazul în care aceștia ar fi atacați de Rusia.
CITEȘTE ȘI Revizuirea prețurilor în industria modei de lux. Ce strategii adoptă brandurile mari precum Gucci, Mulberry, Burberry sau VersaceÎntr-un interviu separat, el a declarat că România nu era pregătită să gestioneze nimic din punct de vedere diplomatic și strategic și că cea mai bună șansă a sa o reprezintă „înțelepciunea rusă”.
Financial Times a amintit, de asemenea că în 2020, Georgescu l-a numit pe Putin unul dintre puținii „lideri adevărați” din lume și a afirmat că președintele rus „își iubește țara”.
„Pentru moment, înțelegem foarte clar actuala conducere a României, care nu este o țară prietenoasă cu noi”, a mai spus Peskov.