Pubele de gunoi în loc de urne în secția de votare și cutii de pantofi în loc de urne mobile, într-o localitate din Vrancea

Pubele de gunoi în loc de urne în secția de votare și cutii de pantofi în loc de urne mobile, într-o localitate din Vrancea
scris 6 iun 2024

În comuna Movilița din județul Vrancea, alegătorii care se prezintă duminică la urne vor fi nevoiți să introducă buletinele ștampilate în pubele de gunoi, în timp ce votul exprimat de persoanele care nu se pot deplasa în secții și au solicitat urna mobilă va fi introdus în cutii de pantofi, potrivit reprezentanților Prefecturii Vrancea, care au aflat despre această situație în cursul zilei.

„Astăzi, mi-a fost adus la cunoștință de către conducerea biroului electoral de circumscripție comunală faptul că, la Movilița, primarul a organizat procesul electoral astfel încât buletinele de vot vor fi introduse de alegători în pubele de gunoi. Am mai aflat că în locul urnelor mobile se vor folosi cutii de pantofi. Nu este o glumă. Și înțeleg că această situație a fost și la alegerile trecute”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul județului Vrancea, Marius Iorga.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Salariul minim crește din nou, din iulie. Este majorată și partea neimpozabilă. Punctul de amendă, înghețat CITEȘTE ȘI DECIZIE Salariul minim crește din nou, din iulie. Este majorată și partea neimpozabilă. Punctul de amendă, înghețat

El a precizat că instituția pe care o conduce va încerca să remedieze această situație cât mai curând posibil.

„Vom înștiința și Autoritatea Electorală Permanentă Vrancea despre această situație, iar mâine (vineri – n.r.), la prima oră, vom face verificări la fața locului pentru a găsi soluții și a încerca să remediem această situație”, a precizat prefectul.

viewscnt
Afla mai multe despre
alegeri
pubele
vot