Primul primar din istoria New Yorkului inculpat în timpul mandatului, Eric Adams, a pledat vineri nevinovat în fața acuzațiilor de corupție și finanțare ilegală a campaniei electorală, după ce a exclus varianta de a demisiona de la conducerea celui mai mare oraș din America, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Nu sunt vinovat, onorată instanță”, a lansat alesul democrat în vârstă de 64 de ani, care purta un costum bleumarin și o cravată mov cu buline, într-o sală înțesată de jurnaliști, în care judecătoarea Katharine Parker i-a citit solemn drepturile și i-a notificat cele cinci capete de inculpare ”primarului Adams”.
Judecătoarea l-a eliberat apoi pe ales și i-a interzis să intre în contact, pe tema dosarului, cu martori-cheie citați în actul acuzăerii. Următoarea audiere de procedură a fost stabilită miercurea viitoare, iar avocatul lui Eric Adams, Alex Spiro, a anunțat că urmează să depună o cere de anulare a acuzațiilor.
Eric Adams, ales la Primăria New Yorkului în 2021, a plecat apoi de la tribunal, situat la câteva străzi de sediul primăriei, în Manhattan, fără să facă comentarii, ridicând doar degetul mare în sus.
Fostul căpitan al New York Police Department (NYPD), un ales local din 2006, Eric Adams este urmărit din cauză că a fost ”stropit cu cadorui” ani de zile de către antreprenori și cetățeni turci, constând în călătorii cu avionul la clasa business sau în sejururi în apartamente la hotel, fără să declare vreodată aceste gratificări, așa cum este obligat, a acuzat joi procurorul federal din Manhattan, Damian Williams.
Actul acuzării menționează fapte de fraudă electronică, solicitări ilegale de contribuții într-o campanie electorală de la persoane străine și acceptarea de mită din partea unui oficial cu legături cu Guvernul de la Ankara.
CITEȘTE ȘI Alo! Vreau să mă întorcÎn schimb, Eric Adams s-a folosit, acuză procuratura, de influența sa asupra pompierilor orașului să accelereze deschiderea unui zgârie-nori în care se află misiunea Turciei la ONU și Consulatul General turc, la timp în vederea unei inaugurări în prezența președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în septembrie 2021, în marja Adunării Generale a ONU.
Potrivit parchetului federal, un sistem de false certificări i-ar fi permis să obțină zece milioane de dolari din fonduri publice în campaniile sale.
Primarul a exclus să demisioneze și s-a declarat ”nerăbdător” să se apere, cerându-le celor pe care-i administrează să asculte și ”partea noastră a poveștii”.
Însă inculparea sa sună ca un trăznet și-l fragilizează și mai mult pe conducătorul celui mai populat oraș din Statele Unite - cu 8,5 milioane de locuitori -, după luni de speculații, în urmă dezvăluirii existenței a patru anchete - trei federale - împotriva primarului sau apropiaților săi.
CITEȘTE ȘI Economia românească pare să încetinească în trimestrul al treilea. Industria suferă, dar comerțul se ține bineNivelul popularității lui Eric Adams - al doilea primar afroamerican din istoria New Yorkului, ales în 2021 cu primisiuni de securitate - a scăzut în timpul mandatului, iar megalopolisul a înfruntat sosirea a peste 200.000 de imigranți în doi ani, s-a confruntat cu o creștere a costului traiului și o criză a locuințelor care a condus la o ”explozie” a chiriilor la un nivel fără precedent.
Mai mulți aleși newyorkezi din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut lui Eric Adams să demizioneze, inclusiv reprezentanta în Congresul american Alexandra Ocasio-Cortez. Însă guvernatoarea New Yorkului, Kathy Hochul, care are puterea de a-i demite pe primarii în funcție, a rămas pentru moment prudentă.
Următoarele alegeri la Primăria New Yorkului sunt prevăzute în noiembrie 2025. Problemele politice și judiciare ale lui Eric Adams au ascuțitul apetitele succesiunii sale, iar mai mulți candidați și-au anunțat participarea în alegeri primare democrate.
Presa americană citează numele altui potențial candidat, fostul guvernator al New Yorkului Andrew Cuomo (2011-2021), care a ajuns cunoscut la nivel național prin felul cum a gestionat pandemia covid-19, dar care a fost nevoit să demisioneze în vara lui 2021 în urma unor dezvăluiri ale unor agresiuni sexuale sau hărțuirea unor femei.