Noile pașapoarte britanice ce vor fi emise după Brexit vor fi fabricate în Franța, potrivit BBC, care citează furnizorul actual al pașapoartelor britanice, compania locală De La Rue.
Firma franco-olandeză Gemalto a câștigat contractul pentru furnizarea noilor pașapoarte, care vor reveni, din octombrie 2019, la culoarea albastru cu auriu folosită înainte de 1988, a spus șeful De La Rue.
De La Rue, care tipărește pașapoartele britanicilor începând cu 2009, a pierdut licitația pentru atriburea contractului pentru noile pașapoarte, în valoare de 490 milioane de lire sterline și a anunțat că ar putea contesta decizia.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Culoarea pașaportului a fost unul dintre motivele invocate de tabăra pro-Brexit pentru ieșirea din UE și recâștigarea identității naționale, inclusiv la nivel guvernamental, deși statele membre nu sunt obligate să folosească culoarea roșu de Burgundia comună la nivelul UE.
“În ultimele luni, am vorbit cu miniștri bucuroși de noul pașaport albastru și de faptul că acesta este o icoană a identității britanice. Însă acum această icoană a identității britanice va fi fabricată în Franța”, a spus directorul general al De La Rue, Martin Sutherland, pentru BBC Today.
Acțiunile De La Rue s-au depreciat miercuri cu 6% după anunțul privind pierderea contractului cu Ministerul de Interne pentru noile pașapoarte. Totodată, compania a avertizat asupra scăderii profitului în acest an. De La Rue mai tipărește, printre altele, cărți de identitate și bancnote.