Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că își dorește un al doilea mandat de edil și a subliniat că patru ani e prea puțin, mai ales pentru un oraș ca București.
Dan a subliniat că încearcă să le comunice bucureștenilor, nu să se ”învârtă” pe la televizor cum făceau primarii de dinaintea sa, relatează News.ro
Întrebat la B1 Tv dacă își dorește un al doilea mandat de primar al Capitalei, Nicușor Dan a declarat că își dorește acest lucru și că patru anu sunt insuficienți pentru un oraș cu multiple probleme, cum e București.
”Eu îmi doresc, da, desigur. Pentru orice oraș din România un mandat de patru ani, în condițiile în care nu găsești documentațiile deja pregătite pentru lucrările de investiții, 4 ani e prea puțin. Pentru București e cu atât mai mult, un oraș cu multiple probleme”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat, de asemenea, dacă e ferm în această decizie, Nicușor Dan a răspuns că le comunică bucureștenilor ”exact situația de fapt” și este optimist că ei vor înțelege.
”Da, da, am început un lucru, încerc să le comunic bucureștenilor, să le spun exact situația de fapt, nu să mă învârt pe la televizor să le spun ce grozav sunt eu, cum au făcut predecesorii mei. Sunt foarte optimist că ei vor înțelege că mergem într-o direcție corectă și că viteza este cea pe care ne-o permite contextul”, a mai afirmat Dan, potrivit news.ro