Fostul lider PNL Nicolae Ciucă își anunță demisia din funcția de senator, dând asigurări că rămâne ”un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta”.
”A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, spune Ciucă.
![EXCLUSIV Marile fonduri americane, ale căror clienți au cumpărat și obligațiuni românești, și-au trimis oamenii la București să se asigure că România ia măsuri după scăderea perspectivei de rating](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33225/21922934/2/gi9bb8ew4aan5ul.jpg?width=151)
El precizează că rămâne un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta.
”Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, afirmă Nicolae Ciucă în finalul mesajului.
![ULTIMA ORĂ Christie\'s a scos de la vânzare tabloul de El Greco, fost în Colecția Regală și vehiculat public ca fiind vândut de Regele Mihai, după ce Guvernul a reclamat dreptul de proprietate](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33242/21922766/4/screenshot-2025-01-27-at-21-27-35.png?width=151)
Ciucă era la al doilea mandat de senator, fiind ales în 1 decembrie 2024, în Circumscripția Dolj.
În mandatul trecut, a deținut, din iunie 2023, funcția de președinte al Senatului.