Liderul PNL, Ilie Bolojan, a explicat că după ce vor fi făcute reducerile de personal la Senat, se va constata că această instituție va funcționa cel puțin la fel de bine ca până acum. Bolojan a atras atenția că mulți ani s-a cheltuit ”mai mult decât ne putem permite” și că este o necesitate oprirea risipei banilor.
”Deci au fost niște (restructurări - n.r.)... unele au fost în 2008, 2009 și altele au fost în 2020. Din punctul meu de vedere, peste tot, cred că este nevoie ca în țara noastră, în autorități centrale, în instituții, în ministere, peste tot trebuie făcută o analiză simplistă, într-o primă fază, care să îți arate în ce măsură oamenii sunt stabiliți în mod corect, dacă salariile pe care le câștigă sunt meritate, dacă fac ceva, dacă vin la serviciu, pentru că se întâmplă și astfel de situații. Și asta am încercat să fac și la Senat. De ce? Pentru că asta pentru mine e o credință. Nu fac lucrurile astea din imagine. Eu asta am făcut. Deci nu e o chestiune, să spunem, o chestiune de spectacol de general”, a declarat Ilie Bolojan, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Liderul PNL a mai precizat, potrivit News.ro, că, după ce vor fi făcute restructurări de personal, se va putea vedea că Senatul poate funcționa cu mai puțini angajați.
CITEȘTE ȘI Bugetul de stat pe 2025: Guvernul așteaptă încasări de peste 1 miliard de lei din reinstituirea taxei de stâlp. Avertisment: Vor fi afectați și agricultorii!”Sună prost ce spun acum, dar după ce se fac reducerile, se va constata că Senatul funcționează bine-mersi și chiar dacă peste un an de zile s-ar câștiga acele procese, se va dovedi măcar că funcționează bine-mersi. Pentru că noi oricum astfel plătim acele salarii, dar nu e o problemă de a câștiga sau a pierde. Important este să iei decizii de management corecte, să stabilești o procedură corectă și cinstită care respectă prevederile legale de organizarea concursurilor pentru cei care vor rămâne, să faci concursuri corecte și după aceea sigur că e inevitabil să fii acționat în instanță”, a spus Bolojan.
Președintele Senatului a menționat că, în urma acestor restructurări, sunt oameni nemulțumiți, așa cum este normal.
”Sunt oameni care sunt nemulțumiți, sunt oameni care se cred, cum să vă spun, dezavantajați, dar sunt și oameni care dacă au stat ani de zile fără să facă nimic și nu au fost deranjați să ia un salariu fără să facă nimic, vă dați seama că, la ce tupeu au, nu-i de mirare că vor face orice fel de chestiune. Deci, nu procesele sunt o problemă, ci să faci o dimensionare corectă, să faci concursuri corecte ca să-i păstrezi pe profesioniști și să demonstrezi într-un an, doi că instituția funcționează cel puțin la fel de bine, face la fel de bune servicii sau proiecte de legi, în cazul Senatului, ca și înainte, dar sunt niște sume importante de bani care sunt economiste, care sunt duse către locuri unde, într-adevăr, chiar avem nevoie în țară”, a adăugat Bolojan.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ciolacu, la adoptarea bugetului: Suma alocată investițiilor, la un nivel record, mai mare decât deficitul. Să promovăm firmele și produsele românești oriunde, chiar și pe tiktok!Liderul PNL a mai spus că restructurarea de personal nu este o problemă de orientare politică, o problemă de siguranță pentru România.
”(…) Asta, vă spun, e o problemă efectiv nu de orientare politică, nu de stânga sau de dreapta. Pur și simplu e o problemă de siguranță pentru țara noastră, pentru că ne place, nu ne place, mulți ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am putut permite. Am luat credite importante. Aceste credite, an de an, înseamnă rate mai mari, înseamnă dobânzi mai mari pe măsură ce te îndatorezi, pe măsură ce spațiile tale de mișcare devin mai mici, pe măsură ce diferența dintre cheltuieli și venituri devine mai mare, și gândiți-vă că noi am ajuns la niște diferențe care înseamnă 8%, peste 8%, cei care te împrumută te iau ca și pe un client cu grad mare de risc. Îți pun dobânzi mai mari”, a spus Bolojan.
Președintele Senatului a subliniat că a opri risipa banilor publici este o necesitate.
”Dacă nu ne reducem aceste cheltuieli pe de-o parte, nu ne creștem veniturile pe de-altă parte și nu încercăm să generăm o creștere economică prin absorția de bani europeni care să fie duși în investiție, ca să creștem economia, nu vom fi în situația în care să așteptăm în anii următori vești bune, pentru că în fiecare an spațiul de mișcare al Guvernului se micșorează și, practic, guvernele noastre vor fi niște agenții de plăți, plătind salarii, plătind obligații, plătind dobânzi și așa mai departe și nu vor mai putea face politici care să dezvolte această țară. Asta este realitatea. Deci, a opri risipa banilor publici este, pur și simplu, o necesitate. Nu e o chestiune de politică, nu e o chestiune de stânga sau de dreapta, pentru că nici stânga, nici dreapta, nici progresiștii, nici un partid politic nu cred că e de acord. Dom'le, hai să risipim banii publici. Nu. Putem să îi cheltuim corect și sigur îi direcționăm. Unii vor să-i ducă în investiție, unii în social, dar hai să nu-i mai risipim. Asta e prima condiție”, a spus Bolojan.
Întrebat dacă se aștepta să fie huiduit la Senat, când a anunțat reducerile de personal, Bolojan a arătat că astfel de vești niciodată nu sunt primite bine.
”Vă dați seama că toate, adică toate reducerile pe care le-am făcut de personal nu au fost niște reduceri comode, știți, când angajezi dai vești bune, se fac angajări, te caută prietenii, te caută partidul, mărești salariile și așa mai departe, deci toate lucrurile care înseamnă plus îți permit să faci favorul și așa mai departe. Când faci un calcul de ăsta corect în care anumite zone se văd clar că n-au ce să lucreze și reduci posturile, vă puteți da seama că nu se lasă cu aplauze și nicio reorganizare nu s-a lăsat cu aplauze. Acesta este adevărul. Deci, oarecumva, nu mă așteptam să fiu aplaudat. Acum, chestiunea este de huiduieli, de înjurături... Pe oamenii pe care îi deranjezi, într-o formă sau alta, se manifestă așa cum consideră de cuvință, dar când ești în politică și când ești pe o funcție de răspundere, dacă ai făcut ceva de-a lungul carierei tale, știi că nu poți să dai doar vești bune întotdeauna, da? Nu faci ceea ce dă bine, faci ceea ce trebuie. Și Senatul și nu numai Senatul, și ce face și Camera. Trebuie să își facă, să spunem, ordine în propria curte, pentru că dacă nu faci asta, nu ai niciun fel de autoritate să-i întrebi pe alții care sunt în coordonarea ta, hai să schimbăm ceva, ce faci acolo, de ce ai scăpat lucrurile de sub control, de ce v-ați făcut un contract colectiv de muncă care sfidează bunul simt și așa mai departe. Și deci o chestiune nu doar de a nu risipi banii, ci pur și simplu de a-ți crea o minimă legitimitate pentru a face ceea ce trebuie, în funcție de poziția pe care o deții”, a spus Bolojan.