Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro caută soluții pentru a reduce decalajul de productivitate față de SUA și China

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro caută soluții pentru a reduce decalajul de productivitate față de SUA și China
scris 3 nov 2024

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro (Eurogrupul) vor încerca, luni, să cadă de acord asupra unei declarații comune privind măsurile destinate îmbunătățirii competitivității economice, în ceea ce va fi o primă încercare de apropiere între capitalele europene pe o dezbatere care va continua și la summitul șefilor de stat și de guvern, care va avea loc de la sfârșitul săptămânii, informează EFE.

Eurogrupul se întâlnește cu intenția de a conveni asupra unui text comun care să reunească dezbaterile care au avut loc în ultimul an pentru a reduce decalajul de productivitate cu alte puteri globale, în special cu Statele Unite și China, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Discuțiile vor continua vineri la un summit informal care va avea loc la Budapesta, și la care șefii de stat și de guvern din UE intenționează să se pună de acord asupra liniilor directoare pentru o transformare economică a blocului comunitar, care ar urma să aibă nevoie de investiții de aproximativ 800 miliarde de euro pe an.

CITEȘTE ȘI S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei

Ca un prim pas, proiectul de acord pe care miniștrii Economiei și Finanțelor îl vor analiza subliniază importanța adâncirii piețelor de capital, pentru a atrage capitalul privat, și "coordonării" sistemelor energetice pentru reducerea costurilor, "recunoscând" în același timp că în unele "cazuri" vor fi necesare politici publice industriale, deși într-un mod "specific și limitat" și, în mod ideal, "coordonat la nivel european", a explicat un înalt oficial european.

Tocmai rolul finanțării publice este cel mai mare factor care provoacă diviziuni între statele membre în această dezbatere: Germania, Țările de Jos sau țările nordice se opun emiterii de datorii publice, pe care alte țări precum Franța, Spania sau Italia o apără pentru a investi în priorități comune.

"Problema finanțării este crucială, dar modalitatea corectă de a o aborda este să ne punem de acord mai întâi asupra nevoilor și apoi să discutăm despre finanțare", subliniază mai multe surse comunitare care amintesc, de asemenea, că noile reguli fiscale impun demararea unui proces de "consolidare" a bugetelor naționale în următorii ani.

În cadrul acestei dezbateri ample, Eurogrupul pune un accent deosebit pe continuarea uniunii pieței de capital, proiect apărut după criza financiară din ultimul deceniu, dar care a fost blocat de ani de zile, cu scopul de a preveni fuga capitalului european spre ale puteri mondiale, în special SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
competitivitate
sua
china