La cererea lui Iohannis, investitorii străini scapă de o taxă introdusă de Parlament, dar nu și de avizele SRI și SIE pentru investiții

La cererea lui Iohannis, investitorii străini scapă de o taxă introdusă de Parlament, dar nu și de avizele SRI și SIE pentru investiții
scris 29 nov 2022

Taxa de examinare instituită de Parlament pentru investitorii străini din afara Uniunii Europene a fost eliminată dintr-un proiect de lege, prin votul senatorilor, la cererea președintelui Iohannis. În acest scop, șeful statului trimisese înapoi, în luna iulie, Parlamentului, pentru reexaminare, ordonanța de urgență a Guvernului prin care a fost stabilit că investițiile străine directe din afara Uniunii Europene sunt avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE - după cum a semnalat Profit.ro la momentul aprobării în Executiv.

La Parlament, atât senatorii, cât și deputații au menținut prevederile privind implicarea SRI și SIE în avizarea investițiilor străine, dar la Camera Deputaților a fost introdusă și o ”taxă de examinare plătită de persoanele obligate să depună cerere de autorizare a unei investiții străine”, mai precis o taxă de autorizare a concentrărilor economice.

Urmărește-ne și pe Google News
GALERIE FOTO Niculae Bădălău a fost arestat preventiv CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Niculae Bădălău a fost arestat preventiv

Taxa de examinare s-ar fi stabilit prin instrucțiuni ale Consiliului Concurenței și ar fi fost calculată ca procent de 0,1% din valoarea investiției.

Șeful statului a reclamat, însă, că nu e de acord cu instituirea taxei de examinare plătită de persoanele obligate să depună cerere de autorizare a unei investiții străine, cu modul de stabilire a taxei, precum și cu destinația veniturilor generate de aceasta.

Acum, primii care au discutat cererea de examinare au fost senatorii și aceștia au eliminat din proiect prevederile privind insitituirea acestei taxe, arătând că în nicio țară a UE nu există o astfel de taxă e analiză a investițiilor din afara spațiului comunitar.

Ca și la dezbaterea anterioară, senatorii au menținut prevederile privind avizarea investițiilor străine de către serviciile de informații. 

Iohannis retrimite Parlamentului un proiect de lege pentru că aleșii au eliminat experiența în administrație publică sau navală la numirea șefilor administrațiilor portuare CITEȘTE ȘI Iohannis retrimite Parlamentului un proiect de lege pentru că aleșii au eliminat experiența în administrație publică sau navală la numirea șefilor administrațiilor portuare

Profit.ro a relatat că ordonanța prevede că sunt supuse examinării și avizării CEISD investițiile străine directe care vizează securitatea energetică, a transporturilor, industrială, dar și domeniil precum cel industrial, informatic, financiar sau de aprovizionare și nu numai. De asemenea, vor fi avizate investițiile străine directe a căror valoare depășește pragul de 2 milioane euro.

Conform ordonanței, în cadrul CEISD sunt numiți reprezentanți ai mai multor ministere, iar reprezentanți ai Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE) au calitatea de invitați permanenți.

La solicitarea CEISD, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe transmit avize privind investițiile străine și le comunică CEISD în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare.

DOCUMENT ANAF reduce numărul contribuabililor mijlocii la 15.000. Cei scoși de pe listă vor putea opta să depună D406 (SAF-T), dar ulterior nu mai pot renunța CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF reduce numărul contribuabililor mijlocii la 15.000. Cei scoși de pe listă vor putea opta să depună D406 (SAF-T), dar ulterior nu mai pot renunța

Potrivit ordonanței, CEISD emite un aviz cu privire la cererile de autorizare a investiției străine directe, hotărând, după caz, autorizarea investiției, autorizarea condiționată sau respingerea cererii de autorizare a investiției străine directe.

Mai mult, senatorii au amendat ordonanța astfel încât CEISD să poată propună Guvernului anularea unei investiții străine deja realizate.

În situația în care CEISD constată (...) că o investiție străină directă a fost pusă în aplicare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului sau ale prezentei ordonanțe de urgență și afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, va emite un aviz prin care va propune anularea investiției directe”, prevede amendamentul votat anterior de senatori.

”Amendamentul propus are ca obiect crearea unui instrument legal la dispoziția autorităților care să permită dispunerea anulării unei investiții străine și restabilirea situatiei anterioare în situația în care aceasta a fost realizată fără respectarea prevederilor legale. Această măsură este extrem de importantă ținând cont de obiectul de reglementare al Regulamentului și anume autorizarea investițiilor care pot avea un impact asupra securității sau ordinii publice. Măsura propusă are în vedere ipoteza în care o întreprindere din afara spațiului Uniunii Europene realizează, cu rea credință, preluarea unor active care poate avea un impact asupra securitătii si ordinii publice, cunoscând că legislația nu prevede ca sancțiune măsura anulării operațiunii realizate, ci doar răspunderea contravențională, respectiv amenda.” argumentează autorii amendmentului.

Ca urmare, dacă prin avizul transmis de CEISD se propune ”anularea” investiției, avizul este transmis Guvernului în vederea emiterii unei hotărâri prin care să dispună anularea investiției. 

Autorii amendamentului nu explică însă procedura prin care astfel de investiții străine ar putea fi ”anulate”.

GRAFIC Petrolul a coborât la minimele anului, pe fondul protestelor împotriva restricțiilor Covid din China CITEȘTE ȘI GRAFIC Petrolul a coborât la minimele anului, pe fondul protestelor împotriva restricțiilor Covid din China

După cum a relatat Profit.ro, ordonanța prevede și ”măsuri privind transparentizarea investițiilor străine directe în domeniul mass-media

Înainte de realizarea investiției străine care are ca obiect o întreprindere care fie deține o licență audiovizuală la nivel național, regional sau local, fie realizează o publicație periodică având un tiraj mediu de cel puțin 5.000 de exemplare tipărite/zi în ultimul an calendaristic, fie deține un portal web cu minimum 10.000 de accesări/lună, CEISD solicită investitorului străin transparentizarea informațiilor cu privire la investiția străină, înainte de declanșarea procedurilor prevăzute de ordonanța de urgență.

CEISD supune consultării publice, pentru o perioadă de 30 de zile, informațiile cu privire la întreprinderea din domeniul mass-media. În cazul în care CEISD nu constată niciun motiv pentru inițierea procedurilor de examinare a investiției străine, se consideră că efectuarea investiției străine nu pune în pericol securitatea sau ordinea publică a României.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
iinvestitii
strain
direct
ue
afara
avizare
guvern
senat
spp
concurenta
consiliu