Președintele Klaus Iohannis va efectua, marți și miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de președintele SUA, Joe Biden. Cei doi șefi de stat vor discuta inclusiv despre situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic.
Totodată, Klaus Iohannis va primi premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”. Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție. Președintele Biden îi va mulțumi lui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România și va recunoaște multiplele contribuții pe care România, ”un aliat necondiționat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”, a transmis Casa Albă.
”Cei doi lideri vor sublinia sprijinul lor constant pentru Ucraina, care continuă să se apere de agresiunea Rusiei. Ei vor trece în revistă, de asemenea, domeniile în care România și Statele Unite colaborează, între care energie, cooperare economică și valorile democratice comune”, mai arată reprezentantul Casei Albe.
Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip ”think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.
Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).
Printre personalitățile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul președinte al SUA, președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.