Miniștrii Energiei din țările bogate, din Grupul celor Șapte (G7), au ajuns la un acord pentru a-și închide centralele pe cărbune din țările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziția de la combustibilii fosili către alte forme de energie, transmite Reuters.
”Avem un acord pentru a înceta utilizarea cărbunelui în prima jumătate a anului 2030... este un acord istoric”, a declarat ministrul britanic pentru Securitate Energetică și Net Zero, Andrew Bowie, arată news.ro.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Surse diplomatice italiene au declarat că reuniunea s-a încheiat un acord tehnic.
Acordul va fi inclus în comunicatul final al miniștrilor energiei G7, care va fi publicat marți, la sfârșitul unei întâlniri de două zile de la Torino.

O sursă a declarat mai devreme pentru Reuters că diplomații din țările G7 - Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Canada și Japonia - au discutat problema până duminică seara, înainte de începerea reuniunii ministeriale.
Acordul marchează un pas semnificativ în direcția indicată anul trecut de summit-ul COP28 al Națiunilor Unite privind clima, pentru o tranziție de la combustibilii fosili, dintre care cărbunele este cel mai poluant.

”Ajută la accelerarea trecerii investițiilor de la cărbune la tehnologia curată, în special în Japonia și, mai larg, în întreaga economie asiatică a cărbunelui, inclusiv China și India”, a declarat Luca Bergamaschi, membru cofondator al oinstitutului de cercetări italian ECCO, pe X.
Italia a produs anul trecut 4,7% din electricitatea totală prin cele șase stații rămase pe cărbune. În prezent, Roma plănuiește să-și închidă centralele pe cărbune până în 2025, cu excepția insulei Sardinia, unde termenul limită este 2028.

În Germania și Japonia, cărbunele are un rol mai mare, ponderea energiei electrice produsă de combustibil fiind în 2023 mai mare de 25% din total.
Anul trecut, sub președinția Japoniei, G7 s-a angajat să acorde prioritate pașilor concreti către eliminarea treptată a producției de energie pe bază de cărbune, fără a indica un anumit termen limită.