La cerere, toți medicii ar putea primi dreptul de a se pensiona la vârsta de 67 ani, în loc de 65 de ani, și, totodată, ar putea să nu mai fie considerați incompatibili dacă vor colabora, în anumite condiții, cu companiile farmaceutice. Guvernul și-a dat recent acordul cu privire la modificările legislației în acest sens.
În prezent, doar medicii care sunt academicieni, profesori universitari, cercetători sau doctori în științe medicale pot să își continue activitatea până la 70 de ani. Totodată, medicii pot profesa și după 65 ani în unitățile sanitare publice cu deficit de personal medical, precum și în cele din zone defavorizate, până la ocuparea prin concurs a posturilor respective.
De asemenea, medicii care au relație contractuală cu casele de sănătate mai pot profesa după pensionare, dar doar cu aviz de la Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate.
Un proiect de lege care modifică aceste prevederi a fost aprobat tacit, prin expirarea termenului de dezbatere, la finele anului trecut, de Senat, urmând să fie dezbătut în perioada următoare și de deputați.
Astfel, proiectul stabilește că, la cerere, orice medic are “dreptul de a se pensiona în condițiile dreptului comun sau la vârsta de 67 de ani”.
Mai mult, inițiativa legislativă completează și regimul incompatibilităților medicilor, care în prezent stabilește că exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu calitatea de angajat sau colaborator al unităților de producție ori de distribuție de produse farmaceutice sau materiale sanitare.
Prin urmare, parlamentarii propun exceptarea de la această incompatibilitate a “situațiilor în care este vroba de participarea la efectuarea unor studii clinice ori la desfășurarea unor activități ori manifestări cu caracter științific sau medical”.
Guvernul Cioloș a transmis Parlamentului, la data inițierii proiectului, că nu este de acord cu aceste modificări, pe motiv că ar fi discriminatorii față de alte categorii sociale privind vârsta de pensionare.
CITEȘTE ȘI Perspective sumbre pentru locuitorii unor cartiere din București, dar și pentru corporatiști: Mai multe stații de metrou vor fi închise temporarFostul executiv a arătat, totodată, că medicii își pot continua activitatea, după pensionarea la vârsta standard, în baza unui contract de muncă, iar noile prevederi ar presupune modificarea condițiilor de pensionare și cotizare la sistemul public de asigurări prevăzute de Codul Muncii.
În schimb, Guvernul Grindeanu a transmis recent parlamentarilor că susține modificările legislative avute în vedere de aceștia, fără a face nicio observație cu privire la conținutul legii.
Având în vedere că este inițiat de principalul partid de guvernământ și ținând cont de deficitul de personal din sistemul medical, proiectul ar putea fi adoptat rapid și de deputați și trimis spre promulgare președintelui Iohannis.