Guvernul schimbă regulile pentru părinții care vor concediu și indemnizație de îngrijire a copilului bolnav UPDATE Guvernul a aprobat schimbarea

Guvernul schimbă regulile pentru părinții care vor concediu și indemnizație de îngrijire a copilului bolnav UPDATE Guvernul a aprobat schimbarea
scris 14 dec 2017

Părinții vor avea dreptul la concediu și indemnizație de îngrijire a copilului bolnav până când acesta va împlini vârsta de 16 ani, în cazul unor afecțiuni grave, prevede un proiect de ordonanță a Guvernului.

La acest moment, legislația stabilește că asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Urmărește-ne și pe Google News

Acum, Guvernul va completa această prevedere cu o nouă regulă:

"În cazul copilului cu afecțiuni grave, asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani. Lista afecțiunilor se stabilește de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. La includerea afecțiunilor în lista prevăzută la alin. (1^2), pe aparate și sisteme, se au în vedere elemente clinice, evolutive și complicații ce determină prin severitatea tulburărilor morfologice și funcționale o durată cumulată a îngrijirilor medicale acordate copilului, exclusiv pentru afecțiunea de bază, de peste 90/180 de zile calendaristice pe an”, este textul Guvernului.

UPDATE 16.09 Textul a fost aprobat astăzi, în ședința de guvern.

"Părintele sau asiguratul care are legal în îngrijire un copil grav bolnav poate beneficia de concediu medical și de indemnizație pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condițiile în care, până acum, limita de vârstă a copilului era de 7 ani, potrivit unei ordonanțe de urgență  adoptată de Guvern în sedința de azi", anunță Executivul.

De asemenea, actul normativ adoptat azi  simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situațiile în care asigurații beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoțesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menționate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinți, cât și unei persoane împuternicite de acesta.

Ordonanța de urgență prevede și crearea cadrului legal pentru realizarea și implementarea unei soluții informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic. Astfel, medicii prescriptori vor putea completa și transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate.

Actul normativ reglementează și posibilitatea acordării indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat și plătit contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
parinti
concediu
bolnav