În spațiul aerian al Elveției, aeronava militară a fost escortată de două avioane F-18.
”Pe parcursul zborului, deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, a precizat președintele.
Aeronava cu care președintele Nicușor Dan urma să revină din Franța nu a putut decola, marți seară, de la Paris, deoarece pista aeroportului era acoperită cu zăpadă. Zborul a fost efectuat după aproape 24 de ore de la data programată inițial.
Președintele Nicușor Dan a admis că este necesară achiziționarea unei aeronave prezidențiale, ”nu numai pentru președinte, ci și pentru miniștrii care se duc în delegații când sunt lucruri importante”.
Din cauza condițiilor meteo de la Paris, aeronava cu care președintele Nicușor Dan urma să revină din Franța nu a putut decola circa 24 ore.
Pista aeroportului era acoperită cu zăpadă.
Autoritățile locale din Franța au emis un cod portocaliu de ninsori abundente și polei pentru data de 7 ianuarie.
Sunt preconizate perturbări importante ale transportului rutier urban și interurban, traficului feroviar și aerian.
”Pe acest fond, vor fi afectate aproximativ 40% din cursele aeriene prevăzute între orele 9:00 și 14:00 pe aeroportul Charles de Gaulle și 25% din zborurile programate între orele 6:00 și 14:00 pe aeroportul Orly”, a transmis MAE.
















