FOTO Nicușor Dan și Robert Negoiță se luptă pentru palmieri

FOTO Nicușor Dan și Robert Negoiță se luptă pentru palmieri Galerie foto

FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

scris 15 mai 2023

Primăria Capitalei anunță că palmierii plantați ilegal în zona Unirii din Sectorul 3 vor fi scoși de angajații ALPAB, acțiunea de plantare fiind sistată întrucât nu avea avizele necesare.

IMAGINI ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO (Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)

În urmă cu două zile, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, afirma că ”la Piața Unirii vom avea palmieri”, ”aceste plante minunate care ne plac atât de mult și cu care ne pozăm de fiecare dată când plecăm în afara țării”. El susținea că palmierii sunt aclimatizați și vor rezista și iarna și că au costat ”până într-o mie de lei bucata”, arată News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
CONFIRMARE FOTO Șeicul Ahmed Bin Saif Al Nahyan deschide un hotel în România, lângă aeroportul Otopeni CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Șeicul Ahmed Bin Saif Al Nahyan deschide un hotel în România, lângă aeroportul Otopeni
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Primăria Capitalei a transmis, luni, că primarul general, Nicușor Dan, a dat dispoziție ALPAB să extragă palmierii plantați ilegal în zona Unirii de lucrătorii Primăriei Sector 3.

Astfel, ALPAB va scoate arborii fără să-i vătămeze și vor umple cu pământ găurile rămase pentru a aduce terenul la același nivel.

”În cursul zilei de sâmbătă, 13 mai a.c., din dispoziția primarului general, Poliția Locală a sistat acțiunea de plantare a palmierilor. Această acțiune se desfășura ilegal, fără aviz de la administratorul drumului (Administrația Străzilor București). Menționăm că Primăria Sectorului 3 a resistematizat zona fără a avea documente legale”, a precizat Primăria Capitalei.

Robert Negoiță a afirmat că în zona Pieței Unirii se fac lucrări de amenajare a spațiului verde, arătând că au fost plantați mai mulți copaci.

FOTO&VIDEO Dezvoltatorul mini-reactoarelor nucleare americane liniștește publicul local: România nu va fi prima țară în care va fi pusă în funcțiune o centrală NuScale CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Dezvoltatorul mini-reactoarelor nucleare americane liniștește publicul local: România nu va fi prima țară în care va fi pusă în funcțiune o centrală NuScale

La un moment dat, discutând cu un trecător, primarul Sectorului 3 afirmă: ”Nu ne lasă Nicușor Dan, ne-a blocat Nicușor Dan. Avem scris de la dumnealui, îmi pare rău. Ne-a și amendat, da, nu-i place ce facem aici lui Nicușor Dan”.

”Dar uitați cu ce surpriză venim, la Piața Unirii vom avea palmieri, avem deja. Iată că lucrează oamenii, colegii, pun aceste plante minunate care ne plac atât de mult și cu care ne pozăm de fiecare dată când plecăm în afara țării, în zone din-astea mai exotice. (...) Uitați cât de frumoși sunt, cât de bine arată. Sunt plante aclimatizate, specialiștii ne asigură că vor trăi, că vor supraviețui inclusiv pe perioada iernii. Ajung să n-aibă probleme până la minus 15, chiar minus 20 de grade. Când a fost ultima dată când în București au fost minus 20 de grade? Haideți să fim serioși, că s-a schimbat vremea și când ne uităm totuși pe bilanț ne dăm seama că riscul de a coborî sub minus 10 grade este minor. Și chiar dacă va fi să fie, îi protejăm, pentru că putem să venim și să îi împachetăm că știm că o să urmeze un val de aer rece, îi împachetăm pentru o săptămână, două, trei, cât este nevoie (...)”, a arătat el.

Concurs cu mâncăruri sofisticate, gătite de bucătarii din spitale, cu 22 de lei/zi. De ce nu se bucură toți pacienții de ele CITEȘTE ȘI Concurs cu mâncăruri sofisticate, gătite de bucătarii din spitale, cu 22 de lei/zi. De ce nu se bucură toți pacienții de ele

El a adăugat că acești palmieri ”costă până într-o mie de lei bucata”, cu transport și TVA, și că sunt garanții că, dacă vreunul moare, va fi înlocuit cu o plantă sănătoasă.

”Ne dorim să avem nu doar mult verde, evident că ăsta e obiectivul principal, dar și cât mai multă diversitate și cât mai frumos. Or palmierii chiar sunt frumoși și am mari speranțe că vor crește mari și vor fi sănătoși și îi vom avea o perioadă lungă de timp, vom  avea unde să venim și în București să facem poze cu palmieri”, a mai arătat Negoiță.

FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria capitalei
palmieri