Eric Trump, fiul candidatului republican Donald Trump la președinția Statelor Unite ale Americii, a publicat o fotografie pe contul său de Twitter cu buletinul de vot completat, acțiune ilegală în statul New York, unde își are reședința fiul magnatului american.
"Este o onoare incredibilă să votez pentru tatăl meu. Va face o treabă excelentă pentru SUA!", a scris Eric Trump într-un tweet pe care l-a șters ulterior, scrie The Independent.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit legislației americane, publicarea fotografiilor cu buletine de vot completate este ilegală în cel puțin 18 state din SUA. În New York, este ilegal nu doar să postezi fotografii cu buletinele de vot, dar și să anunți public intenția de a vota pentru un candidat sau altul.
Și în România sunt interzise fotografierea sau filmarea buletinului de vot și publicarea imaginilor pe internet, amenzile pentru încălcarea interdicției fiind cuprinse între 600 și 1.000 de lei.
Alegerile pentru președinția SUA sunt în derulare.
Republicanul Donald Trump a votat la ora locală 11:00 (18:00 ora României) împreună cu soția sa la o școală publică din Manhattan, New York.