Fostul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț, ulterior consilier la cabinetul ministrului de resort și membru în Consiliile de Administrație ale Romgaz și Electrica SA, a fost numit secretar de stat în Ministerul Economiei și Energiei prin decizie a premierului Ludovic Orban.
El va avea în coordonare sectorul energiei. Numirea sa era vehiculată de mai demult, fiind rezultatul propunerii ALDE.
În februarie anul acesta, în calitate de consilier al fostului ministru ALDE al Energiei, Anton Anton, Havrileț a declarat că celebra și controversata OUG nr. 114/2018, prin care au fost reintroduse prețurile reglementate la energie și gaze și pe care actualul Guvern vrea să o abroge prin asumarea răspunderii, "a fost solicitată de cei care câștigă din ea".
"Pentru că, așa cum avem un mix al energiei, avem și un mix al intereselor, iar din această Ordonanță câștigă cei care au piața reglementată și câștigul asigurat. Funcționarea pieței din ultimul an nu a fost predictibilă și de aceea a fost nevoie de OUG 114. Nu a funcționat principiul consumatorului vulnerabil, printre altele, un element de bază fiind gradul de sărăcie a populației. Creșterea prețului energiei și gazelor s-a datorat prețurilor marginale, care, pe piața gazelor, au fost date de prețul de import", a spus atunci Niculae Havrileț.