Fostul premier Mihai Tudose demisionează din PSD și trece la Pro România: O parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale

Fostul premier Mihai Tudose demisionează din PSD și trece la Pro România: O parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale
scris 29 ian 2019

Fostul premier Mihai Tudose demisionează din PSD afirmând că a sperat că lucrurile se vor îndrepta în partid, însă această speranță a dispărut după ce în ultimul an "o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale"., iar demisia sa este un "ultim gest de delimitare față de acest mod de a conduce partidul și țara". Tudose precizează că se va alătura Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

"Acum 27 de ani am intrat în politică din dorința de a face ceva pentru Brăila și pentru România. 27 de ani am fost membru PSD și nu am precupețit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat. Chiar și în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranța că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranță a dispărut după ce în ultimul an am constatat cu tristețe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog și dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă. Că orice încercare de democratizare a deciziilor politice este sortită eșecului Cred cu tărie că prioritățile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale și sistemul de sănătate, școli și educație, infrastructură și reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Și da, și despre justiție. Dar despre o justiție corectă și pentru oameni. Nu doar pentru ,,unii oameni”, afirmă Tudose într-o postare pe Facebook.

Urmărește-ne și pe Google News
Un avocat șj un fost șef DSP Olt, ambii în trecut având probleme cu justiția - numiți la cabinetul noii șefe a Fiscului CITEȘTE ȘI Un avocat șj un fost șef DSP Olt, ambii în trecut având probleme cu justiția - numiți la cabinetul noii șefe a Fiscului

El spune că a avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar și cu oameni neimplicați politic, concluzia fiind aproape unanimă: nu se mai poate!, scrie News.ro

"Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare față de acest mod de a conduce partidul și țara. Dacă gestul meu va fi înțeles și va duce la îmbunătățirea lucrurilor în PSD m-aș bucura sincer...Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei și României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtășesc aceleași valori, echipei PRO România și voi rămâne omul, brăileanul și românul pe care îl știți.", anunță fostul premier. 

viewscnt
Afla mai multe despre
mihai tudose
psd
demisie