Fostul ministru Adrian Chesnoiu - urmărit penal pentru abuz în serviciu

Fostul ministru Adrian Chesnoiu - urmărit penal pentru abuz în serviciu
scris 11 iul 2022

Deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu, a informat DNA.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de Adrian Ionuț Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
WhatsApp lucrează la avataruri pentru apeluri video CITEȘTE ȘI WhatsApp lucrează la avataruri pentru apeluri video

Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, în perioada 9 februarie - 11 aprilie, Adrian Ionuț Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

"Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați "agreați" dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective", precizează anchetatorii.

DNA menționează că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta, în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător.

"Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei", arată procurorii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian chesnoiu
dna