Există și politicieni preocupați de soarta banilor… privați. Elicopter al poliției - utilizat pentru a recupera portofelul unui ales local

Există și politicieni preocupați de soarta banilor… privați. Elicopter al poliției - utilizat pentru a recupera portofelul unui ales local
scris 16 apr 2016

Un elicopter al poliției americane a fost utilizat pentru recuperarea unui portofel pierdut de guvernatorul Alabamei, Robert Bentley, costul întregii operațiuni fiind estimat la 4.000 de dolari. Spre binele său, ar fi bine ca guvernatorul să fi avut în portofel o sumă cel puțin egală pentru a justifica un calcul cost-beneficiu al respectivei operațiuni și, implicit, a achita nota de plată.

Nu există candidat, în special în alegerile locale, care să nu defileze în campania electorală cu tema combaterii risipei banului public sau a atenției cu care va utiliza fondurile care-i sunt încredințate. De obicei, după ce câștigă alegerile, majoritatea uită de promisiunile din campanie. Există și o excepție, guvernatorul american al Alabamei, care acordă o atenție deosebită banilor de care dispune. E drept că banilor din propriul portofel, și nu banilor publici și că utilizează fonduri guvernamentale pentru a și le recupera pe cele din propriul portofel.

Urmărește-ne și pe Google News

La finalul lui 2014, Robert Bradley, guvernator al Alabamei, a părăsit Tuscaloosa îndreptându-se către casa sa de vacanță, aflată la 5 ore de condus. Pe drum a constatat însă că și-a uitat portofelul. Drept urmare, a solicitat forțelor de ordine care-i asigură securitatea să i-l recupereze. Aceștia s-au executat, portofelul fiindu-i returnat cu ajutorul unui elicopter, potrivit raportului completat de pilot.

Bradley, căruia deja i se solicita demisia în urma unui scandal sexual, în care este implicată o angajată a sa, neagă acuzațiile, susținând că a solicitat doar să-i fie găsit și returnat portofelul. “Nu știam cum vor face acest lucru. Nu am cerut să fie folosit un elicopter”, susține Bradley, citat de AL.com.

“Trebuie să ai permanent portofelul la tine din motive de securitate. Sunt guvernator. Și trebuia să am bani la mine. Trebuie să poți plăti pentru a mânca. Și trebuie să deții actele de identitate asupra ta”, explică acesta motivele pentru care s-a ajuns la folosirea elicopterului, care a implicat un cost de 4000 de dolari din banii contribuabililor, pentru recuperarea propriului portofel.

Forțele de ordine din Alabama au propriile variante. Un ofițer susține că a avut permisiunea “unui fost bodyguard” al guvernatorului pentru utilizarea elicopterului. Altul susține că nu a aprobat utilizarea elicopterului și că nu avea cunoștință nici despre portofelul pierdut de guvernator.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
guvernator
alabama
portofel
elicopter