DNA: De la cât pornește prețul pentru un loc pe listă la alegeri parlamentare

DNA: De la cât pornește prețul pentru un loc pe listă la alegeri parlamentare
scris 27 dec 2017

Deputatul PNL Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcție de importanța postului de care era interesat cel care dădea banii.

Procurorii DNA notează în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a deputatului Mihai Voicu pentru folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite că, în perioada ianuarie - martie 2012, având în vedere că era an electoral, cu alegeri locale și parlamentare, Voicu ar fi convocat mai multe ședințe ale Biroului Politic Teritorial, în cadrul cărora ar fi cerut să se propună soluții privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012 și, pentru că nu au existat propuneri, ar fi motivat că se impun discuții pentru stabilirea unor criterii și condiții în vederea includerii pe listele de candidați pentru Consiliul Județean Dolj a membrilor de partid ce doreau să ocupe funcția de consilier județean, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest context, arată anchetatorii, în condițiile în care la acel moment, la nivelul organizației, se cunoșteau deja numele persoanelor interesate să candideze pentru a ocupa un loc în Consiliul Județean, Mihai Voicu le-ar fi precizat membrilor Biroului Politic Teritorial că întocmirea listelor de candidați este o problemă delicată, exprimându-și opinia că cei care doresc să candideze pentru un loc pe lista cu candidații pentru alegerile locale trebuie să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale, abordare care ar fi iscat discuții contradictorii între membrii Biroului Politic Teritorial, unii dintre aceștia arătându-și nemulțumirea.

FOTO O nouă modă pe piață, având ca țintă și colecționarii: calendare cu politicieni caricaturizați. Ultima ofertă, pentru 2018: premierul Tudose CITEȘTE ȘI FOTO O nouă modă pe piață, având ca țintă și colecționarii: calendare cu politicieni caricaturizați. Ultima ofertă, pentru 2018: premierul Tudose

Deputatul PNL Mihai Voicu a fost trimis în judecată pentru folosirea influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, alături de fostul secretar general al PNL Dolj Dan Mogoș și de vicepreședintelui Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj, anunță DNA. Mihai Voicu este acuzat că le-a impus membrilor de partid să facă "donații” pentru PNL, pentru a putea candida pe un loc eligibil în campaniile electorale din anul 2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
voicu