Vicepremierul Dan Barna a anunțat că a fost invitat la Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) pentru a aduce clarificări în legăură cu activitatea cu fonduri europene pe care a derulat-o înainte de a intra în politică.
”Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil și vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfășurat-o înainte de a intra în politică. În aceste zile solicitarea mea a dat roade și am primit o invitație de la DLAF pentru, și citez, «furnizarea informațiilor pe care le dețineți în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul proiectului» aflat în verificare. Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată - am solicitat chiar eu acest lucru încă din campania de la prezidențiale din 2019, când s-au speculat din păcate enorm de multe neadevăruri în spațiul public”, a scris pe Facebook, Dan Barna.
Acesta afirmă că spear ca lucrurile să se lămurească cât mai curând, scrie News.ro.
”Acum sper că odată cu această invitație, pe care o voi onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină. Adevărul, onestitatea și transparența au caracterizat întreaga mea carieră - în politică și înainte - iar prezența mea la DLAF este exact garanția că asta nu este un slogan, ci un crez”, a mai scris Barna.
În 6 martie 2020, Dan Barna anunța că sora a fost audiată, în cadrul verificărilor deschise de căre Departamentul pentru Lupta Antifraudă, la fosta sa firmă.
În 15 octombrie 2019, jurnaliștii de la Rise Project au scris că Dan Barna, șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, ”este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”. Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro, au afirmat jurnaliștii care au prezentat o investigație privind câteva dintre proiectele cu fonduri UE supervizate de prezidențiabilul USR - Plus.
În 17 octombrie 2019, Departamentul de Luptă Antifraudă a anunțat că face verificări în legătură cu trei proiecte pe fonduri europene în care este implicat Dan Barna.
CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la falimentUSR a afirmat, la momentul respectiv, că acestea au mai fost verificate de organismele intermediare și de autoritățile de management, "care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură".
"Orice verificare și re-verificare a activității mele este binevenită. Am fost și rămân deschis și transparent, ca întotdeauna", a spus atunci Dan Barna.
Ulterior, Departamentul de Luptă Antifraudă a făcut precizări în cazul Dan Barna, afirmând că una dintre acțiunile de control vizând proiectele cu fonduri europene în care acesta a fost implicat a fost declanșată anterior anchetei Rise Project și a respins categoric ”orice asociere sau încercare de asociere a activității sale cu alte evenimente din spațiul public”, respectiv campania electorală.