Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a avizat, marți, proiectul de lege care permite integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european. Avizul este acordat după ce vineri a fost anunțat că oficialii Comisiei Europene au decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru netranspunerea în legislația națională a directivei privind instituirea spațiului feroviar unic european. Comisia va solicita CJUE să impună României plata unei penalități zilnice de 29.000 euro, până când directiva va fi transpusă în totalitate în legislația națională.
Pentru același motiv, Comisia a acționat la CJUE și Grecia și Luxemburgul, solicitând penalități 30.310 euro pentru Grecia și de 8.710 euro pentru Luxemburg. Penalitățile trebuie, însă, admise de Curte.
"Sistemul feroviar din România, care se confruntă cu numeroase probleme, trebuie să devină unul competitiv și eficient. Este un sector strategic atât din punct de vedere al securității naționale, cât și al dezvoltării României. Această lege, care a fost adoptată favorabil, vine în transpunerea unei directive europene", a anunțat președintele Klaus Iohannis la finalul reuniunii CSAT.
Statele membre au avut obligația de a asigura intrarea în vigoare a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei până la 16 iunie 2015. Întrucât Grecia, Luxemburgul și România nu au făcut acest lucru, Comisia a adresat acestor state membre o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2015, urmată de un aviz motivat în februarie 2016. Dat fiind că măsurile naționale de transpunere nu au fost încă adoptate, Comisia a decis să trimită aceste state membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI Turoperator: Doar 1% dintre românii care vin pe litoral și 50% din străini cumpără excursii opționaleDirectiva urmărește să consolideze rolul organismelor de reglementare naționale în domeniul feroviar, în special în ceea ce privește competența acestora în cazul instalațiilor feroviare, cum ar fi terminalele și stațiile.
Documentul impune statelor membre să își bazeze relațiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale care stabilesc obligații reciproce în ceea ce privește structura de plată și calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate întreprinderilor feroviare.
De asemenea, această directivă cuprinde cerințe privind transparența financiară, astfel încât întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură să păstreze și să publice conturi separate și să controleze fluxurile financiare.