Deputatul Constantin Niță a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 150.000 de lei, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență după ce, în perioada în care a fost ministru al Energiei, ar fi primit de la un om de afaceri, într-un restaurant libanez,30.000 de euro și peste 300.000 de lei ca să intervină la primarul unui municipiu pentru încheierea unui contract. Niță ar fi cerut ca banii să fie folosiți la cheltuieli ale organizației județene a partidului, potrivit DNA.
Constantin Niță a fost luni la Direcția Națională Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință că este inculpat pentru trafic de influență și că a fost luată măsura controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, din 25 aprilie, scrie News.ro
Fostul ministru al Energiei trebuie să depună o cauțiune în valoare de 150.000 de lei și să comunice procurorului în termen de șase zile lucrătoare dacă este de acord să depună valoarea stabilită, aceasta urmând a fi consemnată la o unitate bancară pe numele lui Niță și la dispoziția DNA.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit procurorilor, în 2013, deputatul Constantin Niță, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri, denunțător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.
“Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit înțelegerii, suma reprezentând 5% din valoarea contractului, de aproximativ 3,4 milioane de lei, trebuia să îi fie remisă lui Niță în două forme: cash și printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.
CITEȘTE ȘI Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare. Rămâne însă șeful PSDProcurorii susțin că, în 21 iulie 2013, Niță ar fi primit 30.000 de euro de la omul de afaceri, într-un restaurant libanez dintr-un hotel din București.
De asemenea, la solicitarea lui Niță, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 de euro plus TVA, pe lună, iar acesta a și fost semnat, în 2 mai 2013.
“În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014. Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei”, au precizat procurorii.
Anchetatorii susțin că aceste sume au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță.
În perioada în care va fi sub control judiciar, Constantin Niță are interdicție să părăsească țara și să ia legătura cu anumite persoane indicate de anchetatori. De asemenea, Constantin Niță este obligat să se prezinte la DNA și la instanță ori de câte ori este chemat, precum și la Secția 1 Poliție Brașov în zilele stabilite prin programul de supraveghere.