Deputații din Comisia juridică au adoptat, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind respingerea OUG 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, stabilind astfel ca amânarea să fie până la 31 mai, în loc de 31 decembrie, cum se prevede în ordonanța de urgență.
Amendamentul privind prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice prevăzut de OUG 61/2015 a fost formulat și susținut de deputatul PNL Ioan Cupșa, vicepreședinte al comisiei.
Un alt amendament aprobat a fost cel al deputatului PNL Gabriel Andronache, care a cerut ca proiectul de lege să fie unul privind "aprobarea OUG 61/2015" și nu proiect de lege privind "respingerea OUG 61/2015", așa cum a fost dezbătut și respins prin vot în plenul Senatului proiectul de act normativ.
În cadrul dezbaterilor, inițiatorul Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, deputatul PSD Ana Birchall, a solicitat colegilor din Comisia juridică să dea un raport favorabil proiectului de lege privind respingerea OUG 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015.
Totodată, ea a cerut reprezentanților ANPC să grăbească elaborarea normelor metodologice în acest caz.
"Nu pot să spun că sunt neapărat fericită, dar vă mulțumesc pentru această variantă de compromis. Fac apel la Guvern, la toate instituțiile. ANPC să nu se mai vaiete de dimineață până seara, să pună mâna să facă acele norme metodologice. (...) Eu sper ca aceasta să fie ultima discuție pe acest proiect de lege extrem de important. V-aș ruga să putem să-l trimitem la vot în plenul Camerei cât mai curând posibil și 31 mai anul acesta să fie ultima zi în care această lege să fie amânată și imediat după acest termen să intre în vigoare, pentru că foarte multă lume își pune speranțele în această lege", a arătat Birchall.
În același context, judecătorul Corina Voicu, director Direcția Legislativă din cadrul CSM, a precizat că intrarea în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice ar conduce la o încărcare a instanțelor de judecată în condițiile în care există o lipsă de judecători și grefieri, explicând că ar fi nevoie de 500 de judecători și 600 de grefieri în plus pentru rezolvarea acestor spețe.
Guvernul a decis, în luna decembrie anul trecut, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice.
"S-a ajuns în această situație deoarece niciunul dintre pașii de implementare prevăzuți în lege nu a fost atins, deși în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deși nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acțiune ca acești pași să fie implementați", a anunțat, la acea dată, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Sursa: Agerpres