Comisia Europeană va finanța studiul de fezabilitate pentru construirea unui nou pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse, urmând ca ulterior România să ceară finanțare și pentru construirea podului, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.
Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate este în valoare de 7 milioane de euro, iar în etapa următoare, țara noastră va putea solicita finanțarea construirii podului din fonduri UE.
”Eu sper ca lucrurile să se miște cât mai repede, să poate să aplice și pentru finanțarea efectivă a lucrărilor. În acest moment proiectul este depus doar ca un pod rutier, cu opțiune pentru feroviar. Eu sper să fie un pod și pentru traficul feroviar, pentru că este pe acest Coridor Nord-Sud, care trebuie să fie deservit de o trecere modernă peste Dunăre”, a afirmat Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, potrivit europarlamentarului.
Liderul PNL Giurgiu afirmă că va fi al treilea pod peste Dunăre între România și Bulgaria și al doilea dintre Giurgiu și Ruse.
„Lungimea podului va fi de doi kilometri și va fi realizată infrastructură de acces de 15 kilometri pe partea română și 15 kilometri pe partea bulgară. Noul pod Giurgiu-Ruse ar urma să fie construit în apropierea celui existent, iar podul actual va fi folosit în continuare. În aprilie 2022, premierii de atunci ai României și Bulgariei, Nicolae Ciucă și Kiril Petkov, au discutat despre realizarea acestui pod și a altor patru poduri peste Dunăre.
În noiembrie 2022, am discutat cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, despre stadiul proiectelor finanțate din fonduri UE care pot contribui la dezvoltarea județului Giurgiu, inclusiv despre noul pod și despre dragarea Dunării”, a mai spus acesta.