Comisia Europeană a cerut liderilor europeni ca România și Bulgaria să fie primite în spațiul Schengen, argumentând că cele două țări au demonstrat că au capacitatea să apere granițele UE, iar statele europene ar trebui să fie unite în fața amenințărilor, precum terorismul.
“Pentru ca statele membre UE să poată confrunta unite amenințările, într-un spațiu Schengen mai puternic, este timpul ca Bulgaria și România să devină membre depline ale Schengen. Consiliul UE ar trebui să decidă aderarea acestora și să ridice controalele la granițele dintre aceste două state și vecinele membre UE. Bulgaria și România au demonstrat că au capacitatea de a apăra granițele externe ale Uniunii Europene și ar trebui să devină membre ale spațiului nostru comun fără granițe”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Așa cum Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, anunțase într-o scrisoare de intenție din 13 septembrie, executivul european a propus astăzi un set de măsuri pentru consolidarea spațiului Schengen. Printre aceste măsuri se numără reintroducere temporară a controalelor la frontierele interne, măsura care ar urma să se aplice numai în situații excepționale.
“Spațiul Schengen este una dintre marile realizări ale integrării europene și suntem dedicați protejării și întăririi lui. Totuși, într-un spațiu comun, fără control la frontiere, problemele de securitate sunt frecvente. Din acest motiv, trebuie să facem tot posibilul pentru a păstra echilibrul dintre libera circulație și siguranță, Nu putem obține acest lucru decât într-un cadru unit și coordonat, care ar trebui să includă România și Bulgaria”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisar european pentru migrație.