Și premierul Olandei se opune intrării României în Schengen: Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția!

Și premierul Olandei se opune intrării României în Schengen: Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția!
scris 14 sep 2017

Viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusă miercuri de Jean-Claude Juncker în plenul Parlamentului European este cea a unui "romantic", a declarat premierul olandez Mark Rutte, care a precizat că se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, scrie joi cotidianul britanic Express, informație transmisă și de alte publicații, printre care se numără The Guardian sau Financial Times.

'Juncker este un romantic', a reacționat după discursul acestuia premierul olandez Mark Rutte. 'Cred că atunci când cineva are viziuni trebuie să consulte un doctor', a completat el amintind astfel de o declarație a fostului cancelar german Helmut Schmidt, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Întrebat despre propunerea lui Juncker ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen imediat, premierul olandez a răspuns: "Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția".

FOTO Fiscul îl execută pe Vîntu, scoțându-i la vânzare complexurile hoteliere din Deltă și vila din Giurgiu CITEȘTE ȘI FOTO Fiscul îl execută pe Vîntu, scoțându-i la vânzare complexurile hoteliere din Deltă și vila din Giurgiu

Ieri, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat, în discursul său anual privind starea Uniunii din plenul Parlamentului European, că România și Bulgaria trebuie primite rapid în spațiul Schengen de către Uniunea Europeană, o decizie similară fiind necesară și pentru Croația, dar la momentul potrivit, după ce îndeplinește criteriile tehnice.

În replică, astăzi, cancelarul austriac Kern și șeful diplomației Kurz au anunțat că se opun extinderii zonelor euro și Schengen către Europa de Est, inclusiv către România.

Aderarea la spațiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor între frontierele interne ale statelor membre Schengen, fiind creată o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.

Astfel, trecerea frontierei poate fi realizată indiferent de oră și prin orice loc, iar cetățenii statelor membre care călătoresc în spațiul Schengen trebuie să aibă asupra lor doar un document de identitate valabil. Trecerea frontierelor interne poate fi asemănată cu o călătorie în interiorul țării, ceea ce generează și importante avantaje economice și comerciale.

viewscnt
Afla mai multe despre
olanda
schengen
juncker