Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a propus, în coaliția de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depășesc salariul președintelui, respectiv 25.000 de lei, măsură care ar urma să se aplice atât la stat cât și la privat.
Ministerul Finanțelor trebuie să vină cu o analiză, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.
În ședința coaliției, s-a discutat despre impozitarea veniturilor mai mari decât cel al președintelui. Astfel, potrivit propunerii venite din partea președintelui PSD, ar putea fi impozitate progresiv, începând de anul viitor, veniturile mai mari de 25.000 de lei brut, echivalentul salariului președintelui.
Măsura s-ar putea aplica atât la stat, cât și la privat și nu este exclus sa fie introduse mai multe praguri de impozitare, au precizat sursele din PSD.
Ministerul de Finanțe are la dispoziție o săptămână să facă o analiză si să prezinte câte persoane s-ar încadra pentru această impozitare.
Liderii coaliției de guvernare au discutat, luni, despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat, iar premierul Nicolae Ciucă a cerut să nu fie tăieri salariale de niciun fel, iar până la noua lege a salarizării să nu crească salariile.
Despre cumulul pensie-salariu, la stat, în urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că acesta nu se poate face prin Ordonanță de urgență, pentru că e neconstituțional, astfel că trebuie să se aplice prin lege, au precizat surse liberale. În schimb, liderii coaliției au decis stoparea angajărilor în sistemul de stat și reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri și servicii.