”Am fost cu domnul președinte în aceste zile, pentru că am avut și întâlnirii instituționale în CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume, prin urmare nu am cum să fac comentarii”, a spus premierul Bolojan, care a infirmat că a fost discutată, de pildă, o posibilă nominalizare a secratarului de stat din MAE Luca Niculescu.
”Domnul Luca Niculescu este un coleg de guvern bun, secretar de stat la Externe, un diplomat care în funcția pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, a făcut lucruri bune și îl consider un profesionist al diplomației române. Dar în afară de asta nu a fost discutat un astfel de subiect”, a precizat Ilie Bolojan, la B1TV.
Acesta a subliniat că este gata să plece în orice moment de la Palatul Victoria.
”De patru luni de zile mi-am golit biroul, mi-am luat rămas bun de la colegii din Guvern, le-am mulțumit pentru activitate, le-am căutat și pe doamnele care fac curat în birou, să le mulțumesc. Deci nu se mai pune problema să te agăți de un scaun, să vrei să stai în post”, a spus liderul PNL.
Bolojan a arătat că este nevoie de instalarea unui Guvern cu puteri depline, care să poate face rectificări bugetare necesare și să pregătească bugetul pentru anul viitor.
”O prioritate pentru perioada imediat următoare este să avem un guvern cu puteri de pline, care, pe de o parte, să rezolve această situație și, pe de alta parte, să pregătească proiectul de buget, să adopte legislația în așa fel încât echilibrele financiare să fie păstrate și pentru anul următor”, a declarat Bolojan.
Liderul PNL a spus că, în lipsa unei majorități parlamentare, o soluție poate fi un un guvern de ”tranziție” sau de ”armistițiu”, cu un premier care să se bazeze pe
”Soluția pe care am propus-o la începutul verii și pe care o văd fezabilă, este să formăm un guvern de tranziție, am spus, un guvern de armistițiu. Văd un guvern tehnocrat în această formulă, cu un premier, în principal care să se bazeze pe tehnocrați, pentru că altfel, ce se întâmplă? Un guvern care are doar niște proxi-tehnocrati, dar care nu au cunoștințe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificați, înseamnă de fapt o formulă în care unii conduc din spate și alții sunt în față și își pot asuma răspunderea.
Dar o astfel de formulă, formată din oameni competenți, și avem în fiecare sector din România astfel de oameni, poate să fie o formulă de tranziție certă, care să aibă ca misiune importantă să facă ceea ce am discutat mai înainte. Să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor, să închidă PNRR, pentru că mai există procedurile de închidere în lunile următoare, să facă rectificarea de buget ca să asigurăm funcționarea normală, să pregătească bugetul pentru anul viitor și să trecem această iarnă. Și în felul acesta este o formulă de bun simț”, a declarat premierul interimar
Bolojan declarase încă din iunie, la o lună de la moțiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul, că deja și-a strâns lucrurile de la biroul de la Guvern și poate pleca în jumătate de oră.
Anterior Bolojan a arătat că deja și-a strâns lucrurile de la Palatul Victoria, iar pentru el nu este o problemă să plece în 30 de minute.
”Vom vedea cum vor evolua lucrurile în perioada următoare. Oricum, la modul real, v-am spus, România are nevoie în perioada viitoare, cât mai repede posibil de un guvern. Eu, personal, mi-am strâns toate lucrurile. Într-o jumătate de oră mai am dosarele curente pe la care lucrez. Le pot ridica. Deci nu e o problemă pe tema asta. Problema este că România să aibă un guvern, dar care nu complică lucrurile, ci care duce lucrurile bune mai departe, pentru că în aceste 11 luni am reușit să scoatem România dintr-o situație foarte dificilă”, a mai spus Bolojan.
Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, a anunțat și anterior că liberalii vor susține un viitor guvern ”cu profil tehnocrat”, dacă acesta va avea o majoritate parlamentară și va continua să controleze cheltuielile statului și să reducă deficitele.
”O formulă în care guvernul care vine are o susținere parlamentară, pe care trebuie să se poată baza cel puțin o perioadă definită de timp, vine cu un program de guvernare care păstrează linia de a controla cheltuielile statului, de a reduce deficitele, va avea susținerea PNL chiar dacă se pune problema să fie un guvern cu un profil tehnocrat.
Cu cât avem un guvern mai repede, cu atât lucrurile sunt mai bune pentru țara asta”, a declarat Bolojan în urmă cu o lună.















