Acționarii companiei Tomis General Contractor (fostă Mobitom) au hotărât să garanteze un credit de investiții în valoare de 17 milioane de euro și un credit de finanțare TVA de 5 milioane de lei pe care le contractează Belinda Construct de la CEC Bank în vederea finanțării cheltuielilor de dezvoltare a proiectului rezidențial Skyline Rex Mamaia.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Împrumuturile vor fi garantate cu terenul de 13.290 de metri pătrați de pe Bulevardul Mamaia nr. 437, pe care se realizează proiectul Skyline.
Mai exact, proiectul este amplasat chiar pe malul lacului Siutghiol și peste drum de celebrul hotel nefuncțional Rex Mamaia.
Rudele lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu sunt implicate și în viitorul hotel Radisson Blu Mamaia - VEZI MAI JOS
Pentru cele două credite s-a decis și constituirea unor ipoteci pe cele 384 de apartamente, pe spațiile comerciale și cele 487 de parcări aflate în construcție.
Proiectul prevede construcția a două imobile: unul cu 15 etaje în care se vor amenaja apartamentele și altul de 8 etaje dedicat parcării.
Structura ambelor proiecte este ridicată.
Proiectul Skyline, SURSA FOTO: dezvoltatorul

Belinda Construct este parte a grupului Solid House, compania antreprenorului constănțean Ramazan Gur, care a livrat până acum 14 proiecte cu peste 5.000 de apartamente la mare.
Tomis General Contractor îi are ca acționari indirecți pe Cătălina-Mihaela Năstase (22,2%), Victorița-Mariana Meliniuc (22,2), Vlad-Edward-Flavius Țîru (18,7%), Sorina Gheorghița Țîru (4,6%) și Nicoleta Dogaru (0,45%), și acționari direcți pe Elena Petreanu (23,4%), Valentin Ciuceanu (4,4%) și Oana Olivia Nechita (2,4%), potrivit datelor furnizate de termene.ro.

Modelul Cătălina-Mihaela Năstase este soția lui Alexandru Mazăre, fratele fostului primar Radu Mazăre și fost senator PSD.
Vlad-Edward-Flavius Țîru este ginerele fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, iar Sorina Gheorghița Țîru este mama acestuia.
Cătălina-Mihaela Năstase este și administratorul agenției de turism APV Media Turism, deținută de Mihai Mazăre și Radu Mazăre, fratele și fiul fostului primar Radu Mazăre.
Tomis General Contractor a moștenit de la Mobitom celebrul magazin de construcții Brick din Constanța, în incinta căruia s-au dezvoltat recent Kaufland, Pepco, dm drogherie markt, Kik și este în curs de amenajare și Lidl.
Mobitom este cunoscută pentru realizarea fântânilor arteziene din Constanța, a parcului acvatic Aqua Magic din Mamaia, pentru reabilitarea Delfinariului din Constanța și dezvoltarea ansamblului Spectrum Residences.

Înainte de a fi preluată de rudele lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, Tomis General Contractor a fost deținută de Five-Holding, companie fondată de cunoscutul om de afaceri Gheorghe Oancea, fost președinte al Asociației Naționale a Scafandrilor și Salvatorilor Profesioniști, decedat în 2013.
Rudele lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu sunt implicate și în alt proiect imobiliar de anvergură derulat tot pe Bulevardul Mamaia și malul lacului Siutghiol. Este vorba despre viitorul hotel Radisson Blu Mamaia, a cărui construcție a fost recent autorizată în stațiunea Mamaia.














