Angajații să lucreze doar 6 ore în ziua de vineri, iar săptămâna de lucru să fie redusă la 38 de ore - proiect

Angajații să lucreze doar 6 ore în ziua de vineri, iar săptămâna de lucru să fie redusă la 38 de ore - proiect
scris 12 mai 2016

Toți salariații ar putea beneficia în viitor de scurtarea cu 2 ore a săptămânii de lucru, prin stabilirea unui program redus de 6 ore pentru ziua de vineri. Prevederile se regăsesc într-o inițiativă legislativă de modificare a Codului Muncii, care are scopul de a aduce România la media europeană de ore săptămânale lucrate și a diminua riscul de accident vascular-cerebral printre angajați.

Propunerea legislativă stabilește ca pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă să fie de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea să fie de doar 6 ore.

Urmărește-ne și pe Google News

Durata totală de lucru ar scădea astfel de la 40 de ore la 38 de ore pe săptămână, fără să afecteze salariile aflate în plată, conform proiectului.

În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, angajatorii vor avea libertatea de a opta și pentru o altă variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea însă a duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână.

Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern al companiei sau instituției.

FOTO PSD vrea să oblige Guvernul să cumpere conacul Brătianu de la Florica, estimat la 2-3 mil. euro CITEȘTE ȘI FOTO PSD vrea să oblige Guvernul să cumpere conacul Brătianu de la Florica, estimat la 2-3 mil. euro

Parlamentarii arată că scopul propunerii legislative este de a sprijini salariații în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare săptămânal, dar nu în detrimentul productivității muncii.

Astfel, autorii legii invocă o analiză efectuată de Observatorul European al Relațiilor Industriale (EIRO) asupra evoluției timpului de lucru, care demonstrează că media orelor lucrate pe săptămână în serviciile publice din Europa este de 38 de ore, comparată cu media celorlalte sectoare, care este de 38,6 ore. De asemenea, conform unor statistici Eurostat, în vechile state membre ale Uniunii Europene, săptămâna de lucru efectiv este cu mult sub media europeană de 38 de ore, în timp ce în țări precum Polonia sau România aceasta depășeste 41 de ore.

Un motiv important luat în considerare în elaborarea legii a fost diminuarea riscului crescut de accident vascular-cerebral (AVC) în rândul angajaților.

"România ocupă locul 3 în Europa, după Bulgaria și Macedonia, atât la incidența AVC cât și la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare. Într-adevăr, cauzele accidentelor vasculare cerebrale sunt multiple, dar îngrijorător este faptul că incidența AVC a crescut în rândul categoriei de vârstă sub 30 de ani. În prezent, peste 31% din numărul total de pacienți cu AVC au vârstă cuprinsă între 20-64 de ani, exact plaja de vârstă a membrilor activi ai societății, în creștere cu 6% față de anul 1990", arată autorii proiectului legislativ.

Analiza Profit.ro începe să se confirme: Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol al DIICOT CITEȘTE ȘI Analiza Profit.ro începe să se confirme: Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol al DIICOT

Ei menționează că potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la University College London, față de un ritm de 35-40 de ore pe săptămână, riscul de accident vascular cerebral crește cu 10% între 40 și 48 de ore, cu 27% între 49 și 54 de ore și cu 33% peste 54 de ore.

Parlamentarii mai amintesc și faptul că în Suedia a fost lansat, în 2014, un proiect privind reducerea programului zilnic de lucru de la 8 ore la 6 ore, iar proiectul a fost implementat cu succes la angajații de stat din Goteborg. De asemenea, și în Franța au fost luate măsuri privind reducerea duratei săptămânii de ucru la 35 ore cu flexibilizarea timpului de muncă și fără diminuări salariale.

viewscnt
Afla mai multe despre
saptamana
munca
lucru
38 ore
vineri
6 ore
angajati
parlament