Alegerile din Spania, cu final incert. Dreapta are un avans, dar insuficient pentru majoritate. Sanchez a trecut probabil de la statutul de premier demisionar la cel de potențial candidat la formarea unui alt guvern

Alegerile din Spania, cu final incert. Dreapta are un avans, dar insuficient pentru majoritate. Sanchez a trecut probabil de la statutul de premier demisionar la cel de potențial candidat la formarea unui alt guvern
scris 24 iul 2023

Alegerile de duminică din Spania nu au avut un câștigător clar, în condițiile în care dreapta nu a reușit să îndeplinească previziunile privind o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters.

Cele două partide principale vor încerca să negocieze acorduri de coaliție în vederea obținerii unei majorități, însă analiștii au avertizat că procesul s-ar putea încheia cu un parlament fără majoritate și cu noi alegeri, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

După ce 100% din voturi fuseseră numărate luni la ora 1:30 a.m. (2330 GMT), Partidul Popular (PP), de centru-dreapta, aflat în opoziție, avea 136 de locuri în parlament, în timp ce socialiștii (PSOE), aflați la guvernare, aveau 122 de locuri.

GALERIE FOTO Viktor Orban în România: MAE român mi-a transmis ce pot și ce nu pot să spun. Mesaj pentru aderarea României la Spațiul Schengen CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Viktor Orban în România: MAE român mi-a transmis ce pot și ce nu pot să spun. Mesaj pentru aderarea României la Spațiul Schengen

Cele două prtde nu au reușit să obțină cele 176 de locuri necesare pentru a guverna. Dar socialiștii au avut o evoluție mai bună decât se preconiza, în timp ce PP nu a reușit să obțină majoritatea clară preconizată, ceea ce a dat un caracter dramatic numărătorii voturilor.

Partidele cu cel mai mare potențial de a juca rolul de "kingmaker" au fost aproape la egalitate, cu Vox, de extremă dreapta, obținând 33 de locuri, și Sumar, de extremă stânga, 31.

Rezultatul semnifică faptul că Sanchez a trecut de la un probabil statut de premier demisionar la cel de potențial candidat la formarea unui alt guvern. De asemenea, a torpilat aproape complet perspectiva ca un partid de extremă dreapta să participe la un alt guvern european, așa cum preconizau sondajele, cu o coaliție între PP și Vox.

Firma de consultanță Teneo a plasat șansele lui Sanchez de a forma o coaliție mult peste cele ale liderului PP, Alberto Nuñez Feijoo, cu o probabilitate de 45% ca acesta să poată negocia un acord cu Sumar, de extremă-stânga, și cu partide mai mici. Dar a atribuit același procent de probabilitate pentru necesitatea unor noi alegeri.

Lipsa unui rezultat clar a aruncat o umbră asupra actualei președinții spaniole a Consiliului Uniunii Europene și riscă să neliniștească piețele.

FOTO Fostul ministru al Energiei vrea reglementarea prețurilor curentului cu care sunt încărcate mașinile electrice: ″Fără băieți deștepți!″ CITEȘTE ȘI FOTO Fostul ministru al Energiei vrea reglementarea prețurilor curentului cu care sunt încărcate mașinile electrice: ″Fără băieți deștepți!″

Vorbind în fața unor susținători entuziasmați în fața sediului central al PSOE din Madrid, duminică târziu, Sanchez a declarat că spaniolii au respins "blocul care privește înapoi, care a propus o anulare totală a tuturor progreselor pe care le-am făcut în ultimii patru ani".

Într-un discurs mai discret la sediul PP din cealaltă parte a orașului, Feijoo a insistat că partidul său a câștigat alegerile și că va încerca să evite incertitudinea, vorbind cu toate partidele care doresc să formeze un guvern. Liderul Vox, Santiago Abascal, a declarat că Sanchez ar putea bloca orice încercare a dreptei de a forma un guvern.

Regele Felipe al VI-lea îl va invita pe Feijoo, cel care a obținut cel mai mare număr de voturi, să încerce să obțină postul de prim-ministru. Într-o situație similară, în 2015, liderul PP Mariano Rajoy a refuzat invitația regelui, spunând că nu a putut obține sprijinul necesar.

Rareș Bogdan: PNL nu va fi de acord cu majorări de taxe și impozite, putem discuta despre scoaterea unor facilități CITEȘTE ȘI Rareș Bogdan: PNL nu va fi de acord cu majorări de taxe și impozite, putem discuta despre scoaterea unor facilități

Dacă Feijoo refuză, regele s-ar putea adresa lui Sanchez cu aceeași cerere. Legea nu stabilește un termen limită pentru acest proces, dar dacă niciun candidat nu asigură o majoritate în termen de două luni de la primul vot pentru desemnarea premierului, trebuie organizate noi alegeri.

Sanchez a convocat alegeri anticipate surpriză după ce stânga a pierdut în alegerile locale din luna mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
spania
alegeri