OTP Bank România inaugurează un centru de educație financiară în București, după o investiție de 600.000 de euro

OTP Bank România inaugurează un centru de educație financiară în București, după o investiție de 600.000 de euro
scris 5 oct 2017

OTP Bank România și Fundația Dreptul la Educație inaugurează OK Center, primul centru de educație financiară nonformală din România. Spațiul de 1.200 mp este dedicat celor care doresc să își actualizeze cunoștințele din domeniul financiar prin metode interactive. OTP mai administrează un astfel de proiect în Ungaria, la Budapesta.

OK Center va găzdui sesiuni de training și învățare atât pentru elevi, cât și pentru adulți, susținute de 8 traineri dedicați, precum și evenimente și activități de voluntariat. În cele 4 săli de formare, dotate cu cea mai nouă aparatură de proiecție video și sonorizare, pot învăța simultan un număr de 80 de persoane, în timp ce, capacitatea totală a centrului ajunge la 190 de persoane. Tinerii vor învăța cum să gestioneze banii și noțiuni financiare

Urmărește-ne și pe Google News

„Ne asumăm responsabilitatea față de clienții noștri prin performanțele companiilor pe care le conducem și față de toate cele nouă țări în care ne desfășurăm activitatea, inclusiv față de România. OTP Bank dă startul acestui program educațional cu speranța că românii, precum și ceilalți cetățeni ai țărilor din regiune vor deveni mai responsabili financiar și vor fi disponibili și pregătiți să se autofinanțeze. Scopul nostru merge dincolo de interesele și rolul OTP Bank,” a declarat Sándor Csányi, directorul executiv al OTP Group din ultimii 25 de ani.

Isărescu, despre creșterea ROBOR: Au fost mai mulți factori. Statul a încasat mai mult, a fost și o anumită presiune pe curs. Va mai scădea, dar nu unde a fost CITEȘTE ȘI Isărescu, despre creșterea ROBOR: Au fost mai mulți factori. Statul a încasat mai mult, a fost și o anumită presiune pe curs. Va mai scădea, dar nu unde a fost

OTP finanțează, prin fundația Fáy András din Ungaria, un astfel de centru în Budapesta, unde au beneficiat de cursuri de educație peste 60.000 de copii din Ungaria și 10.000 din afara țării începând cu 2013. Grupul financiar a pus la dispoziția fundației clădirea din Budapesta, iar investiția în modernizare a fost făcute din fonduri europene și guvernamentale.

Investiția în centrul din strada Traian nr. 1 din București se ridică la 600.000 de euro. Conversia spațiului a fost proiectată de firma de arhitectură și design Cumulus.

Modulele de predare din Ungaria au fost adaptate local de Fundația Dreptul la Educație, lansată de OTP Bank România și al cărei președinte este László Diósi, directorul executiv al băncii.

„Fundația a luat naștere din dorința de a contura tinerilor din România o atitudine financiară responsabilă și de a contribui la procesul de integrare a acestora pe piața muncii. Între timp, obiectivele noastre s-au extins. OK Center este un proiect care provine natural din activitatea fundației, o completează și o îmbogățește. Am simțit nevoia unui spațiu care să conecteze universul financiar cu un mediu de învățare atractiv și interactiv, dedicat atât tinerilor, cât și adulților,” a declarat László Diósi.

Fundația Dreptul la Educație a derulat mai multe programe de educație economico-financiară pentru peste 3.500 de elevi cu vârsta de 10-18 ani în cei 3 ani de activitate, în 55 de școli din întrega țară. Din septembrie 2016, Fundația a implementat proiectul „CareerProgramme – Going Beyond Borders”, din cadrul programului Erasmus+, prin intermediul căruia a oferit 120 de sesiuni de orientare în carieră pentru 450 de elevi.

OTP Bank a ajuns, în iulie, la un acord defintiv pentru a prelua Banca Românească de la National Bank of Greece (NBG). La scurt timp, OTP Bank și NBG au încheiat o nouă înțelegere în regiune, banca ungară cumpărând Banca Vojvodjanska și NBG Leasing din Serbia și grupul ungar a anunțat că vrea să mai cumpere încă 5 bănci în regiune până în 2019.

Banca a fost una dintre cele mai active din regiune pe creditarea în franci elvețieni înainte de criza din 2008, pe care a încercat să le convertească în monedele naționale în ultimii ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
otp bank
ok center
educatie financiara