Noua Lege RCA a trecut de Senat. Statul vine la putere pe piața asigurărilor

Noua Lege RCA a trecut de Senat. Statul vine la putere pe piața asigurărilor
scris 13 sep 2016

Un grup de parlamentari PSD au reușit să își impună punctul de vedere în Senat în ceea ce privește noua formă a legii RCA, după cum anticipa Profit.ro încă de săptămâna trecută. Plenul Senatului a votat noua lege care sporește în mod evident implicarea statului în piața asigurărilor. Proiectul trebuie aprobat și de Camera Deputaților pentru a fi aplicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară va stabili prețuri de referință care să fie incluse în toate contractele de asigurare RCA, propun senatorii. În cazul în care întârzie cu plata daunelor, asigurătorii vor putea fi penalizați inclusiv cu ridicarea licenței. Nu în ultimul rând, statul va capitaliza Eximasig care va intra ca jucător important pe piața RCA.

Urmărește-ne și pe Google News

Acestea sunt doar câteva dintre prevederile legii care va obiga și service-urile să accepte orice reparație pe RCA. De asemenea, șoferii vor beneficia de tractare gratuită și chiar de mașină la schimb. Sistemul de decontare directă va fi opțional. Despre toate acestea, Profit.ro a scris încă de săptămâna trecută, anunțând că legea va intra în vigoare în maximum două săptămâni.

Grăbirea procedurilor se datorează presiunilor venite dinspre șoferii profesioniști care pregătesc un miting pentru data de 15 septembrie, nemulțumiți de creșterea prețurilor RCA. 

Această variantă este susținută și de către organizațiile patronale ale transportatorilor, care își regăsesc în ordonanță majoritatea doleanțelor.

De partea cealaltă, asigurătorii vor beneficia de o limitarea a plăților pentru vătămări corporale.

Detalii despre noul sistem găsiți în textul Profit.ro publicat săptămâna trecută.

Plenul Senatului a aprobat raportul de admitere cu amendamente întocmit de Comisia pentru buget cu 73 de voturi 'pentru', opt voturi 'împotrivă' și 13 abțineri.

Propunerea de lege este inițiată de senatorii PSD Viorel Arcaș, Leonardo Badea, Marius Bota, Eugen Teodorovici și senatorul UDMR Vegh Alexandru, are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi 'pentru', cinci voturi 'împotrivă' și opt abțineri.

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
lege rca
pret rca
asf