Lungmetrajul iranian Terrestrial Verses a câștigat Trofeul ANONIMUL 2023

Lungmetrajul iranian Terrestrial Verses a câștigat Trofeul ANONIMUL 2023

Sursa: News.ro

scris 20 aug 2023

Lungmetrajul iranian „Terrestrial Verses | Ayeh haye zamini”, scris și regizat de Ali Asgari și Alireza Khatami, a fost recompensat sâmbătă cu Trofeul ANONIMUL 2023.

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a votat câștigătorii ediției cu numărul 20. „Terrestrial Verses” a primit marele premiu în valoare de 3000 de euro, oferit de OTP Bank, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Filmul prezentat în premieră mondială anul acesta la Cannes în secțiunea oficială Un Certain Regard, prezintă povestea unor oameni obișnuiți care navighează prin constrângerile sociale, într-o serie de clișee și imagini pre-ilustrate. Ali Asgari a mai concurat pentru Trofeul ANONIMUL în 2016 cu „Il Silenzio” pe care l-a regizat împreună cu Farnoosh Samadi, iar în 2012 era prezent în competiția de scurtmetraj internațional cu „Barbie”.

Susan Sarandon a descoperit că locuința eco a visurilor ei, complet autonomă, este plină de mucegai și neizolată CITEȘTE ȘI Susan Sarandon a descoperit că locuința eco a visurilor ei, complet autonomă, este plină de mucegai și neizolată

Cele cinci lungmetraje de ficțiune care au concurat anul acesta pentru marele trofeu sunt: „Fremont” (Statele Unite ale Americii), regizat de Babak Jalali, „Stella In Love” (Franța), de Sylvie Verheyde, „Terrestrial Verses” (Iran), de Ali Asgari și Alireza Khatami, „Légua” (Portugalia, Franța, Italia), de Filipa Reis si João Miller Guerra, și „The Quarrel” (India), de Sanal Kumar Sasidharana. Selecția competiției de lungmetraje a fost realizată de Ludmila Cvikova.

Cel mai bun scurtmetraj românesc a fost ales „Antrenamentul de noapte”, de Bogdan Alexandru. Filmul a primit un premiu în valoare de 1.000 de euro, oferit de DACIN-SARA.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj străin, tot în valoare de 1.000 de euro, a revenit filmului „Amok” (Ungaria-România), de Balázs Turai.

„Acolo unde bărcile nu ajung”, regizat de Vlad Buzăianu, este scurtmetrajul căruia Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1.000 de euro.

Competiția de scurtmetraje românești a cuprins 12 titluri, același număr de filme regăsindu-se și în cea de scurtmetraje internaționale. Selecția pentru ambele a fost realizată de criticul de film Ionuț Mareș.

Regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, a fost omagiată cu Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale. Aceasta a acceptat premiul pe scena din Green Dolphin Camping în fața unui public care a depășit și de această dată 4000 de persoane.

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, prezentată de actorul Sorin Miron, a avut loc în perioada 14-20 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

Evenimentul a reunit, în afara filmelor din competiții, zece lungmetraje românești. Între ele, spectatorii festivalului au putut vedea, în premieră națională, cel mai nou film semnat de Radu Jude - „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”, recent premiat la Locarno. Tot înainte de lansarea în cinematografe au fost proiectate la ANONIMUL și „Mammalia” în regia lui Sebastian Mihăilescu, „Tigru” de Andrei Tănase, cel mai nou proiect regizoral al lui Liviu Mărghidan, „Castelul Crăiței” și filmele documentare „Arsenie. Viața de apoi” în regia lui Alexandru Solomon, „Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată” de Claudiu Mitcu și „Între revoluții” semnat de Vlad Petri.

Festivalul a debutat cu „Kidnapped”, cel mai nou film al lui Marco Belloccio – regizor deținător al primului Trofeu ANONIMUL, primit în 2004 pentru filmul său „Buongiorno, note”.

Proiecțiile tuturor filmelor din selecția ANONIMUL au avut loc în campingul Green Dolphin, în fața a mii de spectatori, și în cinematograful din Green Village, ocupat la capacitate maximă pe durata festivalului.

„Vocația mea, filmul”, programul destinat adolescenților din satele Deltei Dunării, a ajuns anul acesta la a doua ediție și s-a desfășurat între 15-20 august în cadrul Festivalului. Având un rol integrator în dezvoltarea comunității și, în mod special, în educarea și dezvoltarea tinerilor, atelierul le oferă participanților noi perspective în alegerea următoarelor etape de studiu.

Emanuel Pârvu (actor și regizor), Ionuț Mareș (critic de film, selecționer), Răzvan Popescu Mirceni (biologul marin care a participat și la filmul documentar „Black Sea Gas: How They Did It” ce a fost proiectat anul acesta în festival), Dan Hurduc (actor și muzician) și Miruna Berescu (producător de film, directorul Anonimul) s-au întâlnit și au discutat cu tinerii pe parcursul programului organizat de Asociația FAMart cu sprijinul E-ON România.

ANONIMUL 2023 a cuprins mai multe evenimente conexe. Cineaștii participanți la festival au luat parte la o discuție deschisă din seria ANONIMUL Talks care a adus publicul în dialog direct cu cu actorii Vlad Ivanov și Ilinca Manolache, regizorii Alexandru Solomon și Emanuel Pârvu, producătoarele Ada Solomon și Miruna Berescu, selecționerii Ludmila Cvikova, Ionuț Mareș și cineastul Laurențiu Damian - Președintele Uniunii Cineaștilor din România. Împreună au încercat să afle mai multe unii de la alții despre așteptările pe care le au fiecare și au identificat posibile soluții pentru a aduce filmul românesc mai aproape de un public mai larg.

Partener de tradiție al Festivalului, OTP Bank România a organizat acțiunea de ecologizare „Vrem o Deltă ca în filme” în cadrul căreia s-a mers pe canalele din apropiere de Sfântu Gheorghe împreună cu 30 de voluntari (spectatori ai festivalului dar și membri ai echipelor OTP Bank România și ANONIMUL) cu ajutorul cărora s-au colectat 28 de saci de deșeuri, însemnând peste 400 de kilograme de material ce urmează să fie reciclat.

Un alt eveniment conex l-a reprezentat cursul de prim ajutor ce a avut loc în cadrul festivalului cu sprijinul Groupama și al voluntarilor SMURD.

Publicul de la Sfântu Gheorghe a putut viziona show-ul hibrid al Trupei Dl Goe după albumul „Fata Morgana” a cărui muzică este ilustrată de o serie de clipuri care formează un film, iar gala de închidere ANONIMUL 2022 a fost urmată de un concert Șuie Paparude.

viewscnt
Afla mai multe despre
film
festival
anunimul
premii