Guvernul vrea să majoreze capitalul României la Banca Internațională de Investiții, cu sediul la Moscova

Guvernul vrea să majoreze capitalul României la Banca Internațională de Investiții, cu sediul la Moscova
scris 15 nov 2017

Guvernul propune transferul a 4 milioane de euro pentru majorarea contribuției României la capitalul Băncii Internaționale de Investiții (BII), instituție de credit cu sediul la Moscova, deținută de mai multe state, între care Rusia este cel mai mare acționar. BII are credite brute de circa 56 de milioane de euro acordate clienților din România.

Plata capitalului de 4 milioane de euro va fi efectuată de către Ministerul de Finanțe de la bugetul de stat, potrivit unui proiect de lege avizat de Executiv.

Urmărește-ne și pe Google News

BII a fost fondată în 1970 și a început activitatea în anul următor, ca o alternativă de Fondului Monetar de Investiții pentru statele din fostul zonă economică a statelor comuniste CAER. Banca are ca membri guvernele Bulgariei, Vietnamului, Cubei, Mongoliei, Federației Ruse, României, Cehiei, Slovaciei și Ungariei (care a revenit ca acționar în bancă în 2014, după retragerea din 2000).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Guvernul Tudose susține modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria între \ CITEȘTE ȘI Guvernul Tudose susține modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria între "un bărbat și o femeie"

În 2015, România a semnat noile documente constitutive ale băncii, menite să crească importanța comercială a BII în finanțarea proiectelor din țările membre.

Banca nu este taxată în țările membre și nu este reglementată de băncile centrale, inclusiv de către cea din Rusia și nu intră pe lista sancțiunilor financiare impuse Rusiei de Uniunea Europeană după anexarea Crimeei, având statut special.

BII avea active de un miliard de euro la jumătatea anului, în creștere de la 881 de milioane de euro la finele anului trecut, din care credite de 337 de milioane de euro, față de 269 de milioane de euro la finele lui 2016. Banca are un bilanț foarte redus în comparație cu capitalul, care era la 392,7 milioane de euro la jumătatea anului și, astfel, un randament foarte redus, cu un profit net de 2,3 milioane de euro la șase luni.

Capitalul subscris al băncii este de 1,3 miliarde de euro, însă doar o parte din acesta a fost și plătit. Ultimul membru care a făcut o plată este Ungaria, care a virat 10 milioane de euro în 2016.

Rusia are o cotă de aproape 48% din capitalul băncii, urmată de Bulgaria (13,5%) și Ungaria (12,8%). Cota României din capitalul plătit e de 5,9%.
Cele mai multe împrumuturi sunt acordate clienților din Rusia (69,7 milioane de euro), Bulgaria (59,7 milioane de euro) și România (56,6 milioane de euro). De altfel, BII a crescut expunerea pe România cu 16,4 milioane de euro de la finele anului trecut. Banca mai deținea și titluri de valoare de 37,8 milioane de euro în România și avea atrase de pe piața de obligațiuni resurse de 92 de milioane de euro. În toamnă, BII a mai emis încă o serie de obligațiuni în valoare de 300 de milioane de lei.

BII a împrumutat cinci companii din România. Banca a participat, în acest an, la un împrumut sindicalizat de 20 de milioane de euro pentru dezvoltatorul imobiliar Iulius Group. De asemenea, BII a avut și o cotă de 75 de milioane de lei la împrumutul sindicalizat de 1,38 miliarde de lei pentru MEP Retail Investments, bani utilizați în achiziția retailer-ului Profi.

BII a cumpărat și obligațiuni de 14,5 milioane de euro la Cable Communication Systems NV în 2016, firmă care deține compania operatorul de cablu TV și internet RCS&RDS.

În 2016, BII a acordat un împrumut de 4,3 milioane de lei producătorului de carne de pui Avicola Buză (parte a grupului Aaylex) pentru achiziția fermelor Avicola Călărași.

În 2015, BII a împrumutat producătorul de cabluri Romcab cu 15 milioane de euro, investiție ce s-a dovedit nerentabilă, după ce compania a intrat în insolvență. Tot în același an, banca a acordat și un credit de 10 milioane de euro Agricover IFN.

BII a finanțat, în 2014, cu 15 milioane de euro și pe bulgarii de la Eurohold pentru majorarea capitalului asigurătorului Euroins România, lider al pieței de RCA.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca internationala de investitii
rusia
moscova
majorare capital