Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va iniția efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Astra care au dosare aprobate la plată, în urma sentinței definitive a Curții de Apel București privind intrare în procedură de faliment a asigurătorului deținut de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu.
“Mai multe amănunte despre acțiunile FGA referitoare la demararea plăților către creditorii de asigurări ai Astra vor fi furnizate cu ocazia conferinței de presă organizate de FGA miercuri, 4 mai. Ora și locul evenimentului vor fi anunțate ulterior”, se arată într-un comunicat al instituției remis Profit.ro.
Curtea de Apel București a respins apelurile formulate de Astra Asigurări, acționarii săi și doi dintre creditori în procesul de faliment al asigurătorului.
Din acest moment, societatea a fost declarată definitiv în faliment, iar FGA poate începe plățile către cel puțin 30.000 de păgubiți.
CITEȘTE ȘI Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitor și poate fi aplicată din 13 mai"Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Asigurare Reasigurare Astra prin administrator special Antonescu Bogdan, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra prin lichidator KPMG Restructuring SPRL și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge apelul declarat de apelantele The Nova Group Investments Romania și Epsilon Estate Provider, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra prin lichidator KPMG Restructuring SPRL și Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind formulat de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de apelanta T & T Salvage LLC, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra prin lichidator KPMG Restructuring SPRL și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge apelul declarat de apelanta S.C. Oltchim prin administratori judiciari consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Business Restructuring SPRL, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra prin lichidator KPMG Restructuring SPRL și Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, cât privește critica soluției de numire a lichidatorului judiciar provizoriu, și ca lipsit de interes, cât privește critica soluției de respingere a cererii de calificare a cererii de intervenție ca fiind declarație de creanță“, a arătat instanța Curții de Apel care a avut nevoie de un singur termen pentru a se lămuri în legătură cu situația de la Astra.
În luna august 2015, după un an și jumătate de administrare specială, ASF a decis să ceară falimentul Astra.
În urma confirmării de către CAB a hotărârii sentinței din decembrie 2015 a Tribunalului București, FGA va putea începe plata despăgubirilor către clienții Astra și către terții păgubiți de aceștia.
Valoarea maximă a despăgubirilor estimate de FGA ar fi de aproximativ 700 de milioane de lei.
În momentul în care i s-a cerut falimentul, Astra mai avea în portofoliu 2,5 milioane de polițe de asigurare și 1,8 milioane de clienți.
Consiliul ASF a hotărât, recent, să prelungească termenul până la care clienții Astra Asigurări sau terții păgubiți de aceștia pot depune cereri pentru deschiderea dosarului de daună. S-a decis ca dosarele să poată fi deschise până cel puțin pe 23 mai, iar termenul ar putea fi prelungit chiar până la expirarea sau denunțarea tuturor polițelor încă în vigoare la Astra.
FGA a contestat raportul de activitate al KPMG, în principal strategia aleasă de lichidator, adică păstrarea portofoliului de polițe în eventualitatea pentru vânzare.
Instanța a fixat a termen pentru 23 mai. Dacă magistrații dau dreptate FGA, KPMG ar putea fi obligat să denunțe toate polițele aflate încă în vigoare.
În Consiliul ASF s-a luat în calcul inclusiv posibilitatea prelungirii termenului până la expirarea tuturor polițelor Astra, chiar și în ipoteza în care FGA nu va avea câștig de cauză.
Până acum, FGA a deschis aproximativ 6.000 de dosare noi de daună și a primit de la Astra Asigurări alte aproximativ 60.000 de dosare.
În baza a 30.000 de dosare au fost formulate până acum cereri de plată.
Potrivit regulilor actuale, clienții au posibilitatea să formuleze cereri de plată pentru dosarele deja deschise până la împlinirea a 90 de zile de la declararea ca definitivă a stării de faliment la Astra Asigurări.