EXCLUSIV George Butunoiu Group va selecta candidații la funcțiile de director general și director economic ai Poștei

EXCLUSIV George Butunoiu Group va selecta candidații la funcțiile de director general și director economic ai Poștei
scris 4 sep 2017

George Butunoiu Group SRL a câștigat licitația organizată de Poșta Română pentru furnizarea de servicii de consultanță în vederea selectării candidaților la posturile de director general și director economic ai Poștei Române, a transmis compania pentru Profit.ro. 

“Referitor la anunțul privind selecția directorilor din cadrul Poștei Române, director general și director economic, prin intermediul unui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane, va comunicăm că, în urma evaluării ofertelor primite, comisia de evaluare a stabilit că oferta câștigătoare este cea depusă de ofertantul George Butunoiu Group, cu o propunere financiară în valoare de 13.000 lei, fară TVA”, se arată în răspunsul operatorului poștal transmis la solicitarea Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

La începutul lunii august, Profit.ro a anunțat că Poșta Română a primit trei oferte pentru această licitație, estimată la 58.000 lei, fără TVA. Alături de George Butunoiu Group, la procedura de atribuire s-au înscris și EDG Consult și PluriConsultants Romania.

Cu afaceri de aproape 600.000 lei în 2016, George Butunoiu Group este unul dintre cei mai mari jucători locali în domeniul recrutării de personal. Firma a fost implicată și în proiectul "CEO la stat" în 2012, unde, alături de PwC și DB David și Baias, a furnizat Ministerului Transporturilor servicii de consultanță în valoare de 200.000 de euro în scopul recrutării managerilor privați pentru zece companii aflate în subordinea instituției.

Poșta Română este cel mai mare operator de profil de pe piața locală, afacerile anuale depășind un miliard de lei.

Poșta caută un furnizor de carburant care să-i asigure minimum 300 de benzinării în 41 localități. Rompetrol și Lukoil au venit la discuții pentru 16,5 milioane lei. Recent a anulat licitația câștigată de Lukoil CITEȘTE ȘI Poșta caută un furnizor de carburant care să-i asigure minimum 300 de benzinării în 41 localități. Rompetrol și Lukoil au venit la discuții pentru 16,5 milioane lei. Recent a anulat licitația câștigată de Lukoil

În prezent, directorul general Poștei Române este Andrei Stănescu. El a fost numit în funcție în ianuarie 2017 pentru un mandat de 4 luni, după ce Alexandru Petrescu, care conducea compania din iunie 2014, a fost instalat ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu.

Ulterior, mandatul lui Stănescu a fost prelungit până în luna iulie, conform informațiilor remise la solicitarea Profit.ro în urmă cu două luni.

"Interimatul domnului Andrei Stanescu este de două luni (24.07.2017-24.09.2017), conform hotărârii Consiliului de Administrație 204/20.07.2017", a transmis ulterior Poșta în urma unei cereri a redacției.

Directorul economic al operatorului poștal național este Gabriela Izabela Mantu. Ea a preluat funcția în 2012 și se va pensiona, potrivit datelor companiei.

EXCLUSIV Poșta Română introduce plata cu cardul bancar la ghișeu. Din 2018 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Poșta Română introduce plata cu cardul bancar la ghișeu. Din 2018

"Având în vedere că domnia sa îndeplinește condițiile de pensionare, sunt îndeplinite astfel condițiile vacantării postului și a scoaterii acestuia la concurs", a transmis compania.

Acum, expertul care va fi angajat de Poștă va trebui să înainteze cel puțin 10 candidați eligibili pentru fiecare funcție.

În cazul directorului general, viitorii candidați trebuie să aibă o experiență de cel puțin 5 ani în funcții de administrare/conducere în companii cu o cifră de afaceri anuală de cel puțin 15 milioane de euro și care să fi fost profitabile în ultimii 5 ani.

De asemenea, viitorii candidați trebuie să aibă experiență în elaborarea și implementarea de strategii de corporate turnaround, inclusiv optimizarea resurselor de real estate și umane, dezvoltare și reoganizare a activităților de distribuție, logistică și curierat, management, atragere de investiții, modernizare, eficientizare companii, listare, creștere de capital etc.

Poșta Română se bate cu liderul pieței românești de curierat pentru a livra permise auto CITEȘTE ȘI Poșta Română se bate cu liderul pieței românești de curierat pentru a livra permise auto

Studiile universitare de tip MBA/EMBA în domenii relevante pentru activitatea companiei și cunoștințe despre piața de capital, companii listate la bursă și raportări specifice companiilor listate vor fi două dintre criteriile de selecție care vor constitui avantaje pentru viitorii candidați.

Pentru directorul economic sunt căutați candidați cu studii superioare de lungă durată (profil economic) și experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul financiar-contabil în România sau UE.

De asemenea, viitorii candidații trebuie să aibă minimum 5 ani experiență în domeniul financiar-contabil în funcții de conducere relevante (director financiar/director audit intern/director sau șef departament) în companii cu cifra de afaceri de cel puțin 50 milioane de euro.

Poșta Română este cel mai mare operator de profil de pe piața locală, cu 25.700 salariați și o rețea teritorială de 5.600 de unități. Acționarii operatorului poștal sunt Ministerul Comunicațiilor – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.

Poșta Română încearcă din nou să intre pe zona bancară și caută un partener, după negocieri blocate cu Nextebank, Intesa și Patria Bank CITEȘTE ȘI Poșta Română încearcă din nou să intre pe zona bancară și caută un partener, după negocieri blocate cu Nextebank, Intesa și Patria Bank

Conducerea companiei a propus acționarilor pentru acest an un buget de venituri și cheltuieli ai cărui parametri se înscriu în linia cifrelor din anii precedenți, respectiv profit redus la afaceri de peste un miliard de lei.

Astfel, potrivit proiectului de buget, operatorul poștal național estimează că va înregistra un profit net de 5 milioane de lei la o cifră de afaceri de 1,174 miliarde de lei, potrivit datelor remise la solicitarea Profit.ro.

Comparativ cu 2016, câștigul net anticipat este inferior cu 15,8%, iar afacerile mai mari cu 6,3%. Din totalul afacerilor, o treime este susținută de serviciul de plată a pensiilor de stat.

De asemenea, veniturile totale ale companiei vor crește de la 1,124 miliarde de lei în 2016 la 1,191 miliarde de lei în acest an.

Statul promite că administrarea Fondului Suveran va fi independentă. Ar putea face chiar și concedieri la companiile de stat CITEȘTE ȘI Statul promite că administrarea Fondului Suveran va fi independentă. Ar putea face chiar și concedieri la companiile de stat

În intervalul 2009 - 2015, Poșta a raportat numai pierderi, cu excepția anului 2014, când rezultatul net a fost pozitiv și a atins 22,89 milioane de lei. Însumate, pierderile s-au ridicat la 518,5 milioane de lei în perioada menționată.

Statul a încercat să privatizeze Poșta Română în anul 2015, dar operatorul poștal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiunile operatorului până la data-limită de 15 septembrie.

Surse din cadrul companiei au declarat atunci pentru Profit.ro că Poșta ar putea fi privatizată prin ofertă publică de acțiuni (IPO), variantă confirmată ulterior de fostul ministru al Comunicațiilor Marius Bostan.

viewscnt
Afla mai multe despre
george butunoiu
posta romana
directori
selectie
licitatie