Elon Musk, șeful Tesla, a concediat doi directori importanți, din departamente diferite, dar plănuiește alte noi concedieri, în departamentele celor demiși.
Constructorul german VW continuă programul de reducere a cheltuielilor și de creștere a profitabilității cu o reașezare a sistemului de salarizare în companie, inclusiv în zona de management. O serie de informații publicate de presa germană arată că primul pas este anularea primelor și creșterilor de salarii.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că „firesc și corect” este ca litigiile din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România să fie soluționate în țară, reacționând astfel la informațiile anunțate de Profit.ro.
Eventualele litigii care apar între companiile de stat din România și administratorii sau directorii acestora ar trebui soluționate în justiția românească sau la instituții de mediere din țară, nu la curți străine de arbitraj, iar acest deziderat ar trebui să se regăsească în legislația selecției și nominalizării șefilor de întreprinderi publice, precum și în cea a contractelor de mandat ale acestora, potrivit unui document guvernamental.
Consiliul de Administratie al transportatorului național de țiței CONPET a aprobat declansarea procedurii de selecție a directorilor cu contract de mandat: directorul General, directorul general adjunct și directorului financiar. Procedura de recrutare și selecție se va derula fără expert independent, de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare constituit la nivelul Consiliului de Administrație.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, proaspăt listată triumfal la Bursa de Valori București (BVB), a anunțat oficial demararea concursului de selecție a celor 5 membri ai Directoratului societății, inclusiv a CEO-ului, deadline-ul de depunere a candidaturilor fiind 11 septembrie.
Mai multe posturi cheie din nivelul superior de management al VW Group au fost anunțate de companie, la o zi după o nouă ședință a Consiliului de Supervizori. Cei mai mulți preiau poziții-cheie disponibilizate sau anunțate anterior ca vulnerabile în diviziile care nu au generat performanță până acum.
Imediat după Adunarea Generală a Acționarilor, care a marcat plecarea numărului doi în companie, Ashwani Gupta, Nissan a anunțat numele noilor membri ai Comitetului Executiv, din rândul directorilor regionali, doi dintre aceștia fiind francezi numiți de Renault.
OMV Petrom a terminat anul trecut cu un profit net record, de 2,1 miliarde euro, aproape dublu față de precedentul record, consemnat în 2013, de 1,1 miliarde euro. Comparativ cu profitul net de 2,86 miliarde lei din 2021, cel din 2022, de 10,3 miliarde lei, a fost de 3,6 ori mai ridicat.
Chiar dacă muncitorii obișnuiți din SUA au obținut cele mai mari creșteri salariale din ultimele decenii, ele par minuscule comparativ cu ceea ce obțin directorii generali, informează AP.
Grupul Stellantis a anunțat un pachet de schimbări la nivelul managementului companiei, după 15 luni de activitate. Printre schimbări se remarcă promovarea directorului Opel, Uwe Hochgeschrutz în conducerea grupului.
Respondenții consideră că, în viitor, focusul liderilor din domeniul financiar se orientează pe activități de creștere a valorii companiei (40%) și mai puțin spre protejarea acesteia (22%), menținându-se, totuși, un interes semnificativ pentru optimizarea valorii companiei (38%).
Romgaz a anulat licitația pentru achiziționarea unei polițe de asigurare de tip D&O (Directors&Officers), fără franșiză, pentru membrii Consiliului de Administratie și directorii executivi din cadrul companiei. Singura ofertă, propusă de Fast Brokers în luna februarie a acestui an, a fost inacceptabilă.
Nuclearelectrica (SNN) a anulat licitație pentru furnizarea de servicii de asigurare de răspundere profesională și civilă a administratorilor și directorilor societății (poliță de tip D&O - Directors&Officers), pentru o perioadă de 12 luni. Autoritatea contractantă a motivat decizia prin faptul că singura ofertă depusă a fost inacceptabilă sau neconformă cu prevederile caietului de sarcini. La procedură s-a înscris doar Asirom VIG.
Ministrul Educației Sorin Cîmpea nu a anunțat că va propune luni Comitetului pentru Dialog Social demararea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli după 13 septembrie și nu începând din 27 iulie, așa cum prevede metodologia aflată în dezbatere publică.
Deși a solicitat miniștrilor reforma companiilor de stat aflate pe pierdere, premierul Cîțu arată că, după jumătate de an, reformele nu au avut loc și le transmite colegilor de cabinet, la radio, că nu vor primi banii promiși în lipsa acestor măsuri. Premierul le recomandă miniștrilor, tot public, urmând ca apoi să le și solicite, reducerea numărului de directori din ministere, după exemplul dat chiar de Florin Cîțu la Ministerul Finanțelor.
Renault Group a afișat toate numirile pe care le-a făcut în fruntea echipei care se va ocupa de marca Dacia și de unitatea de business Dacia – Lada. CEO-ul Denis le Vot va avea alături 12 persoane, însă niciun român nu va face parte din această echipă.
Banca elvețiană Credit Suisse a anunțat marți că intrarea în incapacitate de plată a Archegos Capital o va costa 4,4 miliarde de franci elvețien (4,7 miliarde de dolari). Pe fondul loviturii, gigantul va înlătura directorii diviziilor de risc și investiții.
Fast Brokers a depus singura ofertă prin care va intermedia contractul de asigurare de tip D&O (Directors&Officers), fără franșiză, pentru membrii Consiliului de Administratie și directorii executivi din cadrul Romgaz.
Stellantis a anunțat prima echipă de directori care vor conduce mărcile adunate într-o singură companie. Potrivit reorganizării realizate de Carlos Tavares, conducerea companiei se va realiza prin intermediul a nouă comitete specializate: Strategie, Business review, Global Program, Industrial, Comitetul de alocări, Comitetul de regiuni, Comitetul de mărci, Styling Review, Brand Review. Conducerea se va face cu funcții încrucișate, astfel că fiecare director de marcă va avea și un rol într-un comitet.
Vojtech Janiak, fost Project Manager al unei reviste culinare din Polonia, Kukbuk, se retrage de la șefia conducerea diviziei de retail a magazinelor de jucării Noriel din România.
Patru directori ai Advantage Software Factory (ASF) au intrat în acționariatul companiei în urma unei majorări a capitalului social cu 42.140 lei, la 842.140 lei, prin aport în numerar. Astfel, Vlad Roșca, directorul general al companiei, Julieta Simionescu, director executiv, Denissa Dinicescu, finance&office manager, și Roxana Toloși, manager în cadrul societății, au primit fiecare o participație de 1,25% în capitalul social al Advantage Software Factory.
Opel a anunțat mai multe schimbări în rândul directorilor săi, pe zona de vânzări și marketing, pentru a revitaliza vânzările, în special pe piața de origine, Germania.
Cel mai bine plătiți directori din Europa sunt cei din Marea Britanie, care primesc 2,7 milioane de lire sterline pe an, datorită planurilor generoase de stimulente care sunt din ce în ce mai criticate de acționari, informează publicația britanică Financial Times (FT).
Concursurile pentru ocuparea a 37 de posturi de șefi la direcția regională București și la direcția pentru mari contribuabili au fost blocate a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, după ce în cursul zilei de ieri, ANAF, tot la solicitarea acestuia, a informat că a suspendat concursurile pentru 66 de posturi la direcțiile regionale și aparatul central al ANAF. Profit.ro a scris la mijlocul lunii octombrie despre concursul pentru cele 66 de posturi și despre decizia ministrului de a suspenda concursurile. Concursurile au fost inițiate de fostul guvern, condus de premierul Viorica Dăncilă, în perioada dintre demiterea de către Parlament și instalarea noului guvern, condus de Ludovic Orban. Faptul că guvernul Dăncilă a inițiat aceste concursuri fiind deja demis a atras critici justificate că demersul ar fi doar o tentativă de a plasa pe ultima sută de metri oameni apropiați partidului în posturi înalte vacante în cadrul ANAF.