Euroins spune că acționarul majoritar a adus la capital 135 mil. lei dintr-un total de 200 mil. lei. Datele ONRC arată că banii nu au intrat în companie

Euroins spune că acționarul majoritar a adus la capital 135 mil. lei dintr-un total de 200 mil. lei. Datele ONRC arată că banii nu au intrat în companie

Euroins Romania a anunțat, joi, că a primit de la grupul bulgar Eurohold o infuzie de capital de 135 milioane de lei, dintr-un total de 200 milioane de lei solicitat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) până la la 31 martie, după ce termenul inițial a fost stabilit pentru 31 decembrie 2015.

Potrivit datelor Registrului Comerțului, valabile la 29 februarie, asigurătorul român avea un capital social de 230,52 milioane de lei, deținut de Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) - 96,54% și 39 de persoane fizice și juridice - 3,46%.

Urmărește-ne și pe Google News

“La finalul primului trimestru al anului, Euroins România a primit o mărire de capital de la grupul Eurohold (Bulgaria) în valoare de 135 de milioane de lei, completând astfel cei 70% din infuzia de capital inițiată în octombrie 2015 - în cadrul unui program de mărire de capital ce va fi finalizat în aprilie. Prin completarea acestui program, Euroins România îndeplinește cerințele de bază în materie de capital impuse prin standardul Solvency II”, se arată într-un comunicat al Euroins Romania remis joi Profit.ro.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții asigurătorului au declarat că suma de 65 milloane de lei pentru completarea aportului de 200 milioane de lei la capitalul social va fi virată în cursul lunii aprilie.

"Banii au intrat în companie, iar datele de la Registrul Comerțului vor fi actualizate după finalizarea procedurii de mărire de capital, de 200 de milioane de lei", au spus reprezentanții companiei.

Surse din cadrul ASF au declarat pentru Profit.ro că în următoarea ședință a Consiliului instituției, programată pentru vineri, 1 aprilie, va fi discutată situația Euroins.

"Mâine (vineri - n.r.) tragem linie și decidem ce măsuri vom lua în cazul Euroins", au spus sursele citate.

CITEȘTE ȘI Vorniceanu, ASF: În Germania, industria asigurărilor e stabilă pentru că nu au existat Astra sau Carpatica

În noiembrie 2015, ASF a anunțat că Euroins Romania, asigurător aflat în procedură de redresare financiară, își va majora capitalul social cu 400 milioane de lei în următoarele 12 luni, din care 200 milioane de lei până la finele anului trecut, operațiune aprobată și de acționarii companiei în octombrie.

“A fost aprobat planul de redresare financiară, pe termen de un an, a societății Euroins România. Acesta cuprinde un pachet de măsuri ce include și două majorări de capital în sumă totală de 400 milioane de lei, din care 200 milioane de lei până la data de 31 decembrie 2015 (operațiune pentru care societatea a depus, în luna octombrie, documentația la Registul Comerțului), respectiv 200 de milioane de lei în semestrul al doilea al anului 2016”, se arăta într-un comunicat al ASF remis Profit.ro în data de 19 noiembrie 2015.

Potrivit ASF, valoarea de 200 de milioane de lei reprezintă cuantumul maxim al majorării de capital prevăzută pentru semestrul al doilea al anului 2016, operațiune necesară pentru restabilirea indicatorilor financiari ai Euroins.

"Așa cum se menționează și în planul de redresare înaintat ASF, nivelul majorării trebuie să fie direct legat de evoluția performanței eonomice a companiei", a precizat ASF la solicitarea Profit.ro.

ANAF a publicat proiectul de ordin prin care amână depunerea declarației de TVA pentru iulie CITEȘTE ȘI ANAF a publicat proiectul de ordin prin care amână depunerea declarației de TVA pentru iulie

Euroins a intrat în procedură de redresare financiară pe bază de plan în urma unei decizii a ASF din 14 octombrie 2015.

În aceeași zi, Euroins a anunțat că acționarii companiei au aprobat, la 8 octombrie, majorarea capitalului social cu 200 milioane de lei, la 430,5 milioane de lei, prin aport în numerar.

Decizia ASF a avut la bază concluziile unui raport de control privind activitatea și managementul financiar al Euroins Romania, care a scos în evidență o serie de deficiențe privind solvabilitatea și nivelul capitalului asigurătorului.

De asemenea, ASF a constatat, pe baza situațiilor financiare de la 30 iunie 2015, un necesar minim de capital insuficient acoperit prin aportul de 200 milioane de lei asumat de acționarii societății pentru luna octombrie 2015, în contextul cerințelor suplimentare de lichiditate și de capital rezultate din aplicarea, de la 1 ianuarie 2016, a noilor norme de supraveghere Solvabilitate II.

Euroins Romania a anunțat, la 30 decembrie 2015, că Eurohold Bulgaria a transferat suma de 80 milioane de lei pentru majoarea capitalului companiei, dintr-un total de 200 milioane de lei solicitat de ASF până la 31 decembrie 2015, și a cerut derogare pentru ca diferența de 120 milioane de lei să fie vărsată în cursul primului trimestru din acest an.

Comunicatul preciza că banii reprezintă aportul Eurohold Bulgaria la majorarea capitalului Euroins Insurance Group (Bulgaria).

"Ca urmare a deciziei de a mări capitalul social cu 100 milioane de euro, luată de acționari în data de 19 noiembrie 2015, acționarul majoritar al grupului, Eurohold Bulgaria, a subscris partea sa din creșterea de capital pe 29 decembrie, în valoare totală de 82,14 milioane de euro în acțiuni noi", se arăta într-un comunicat al Euroins Romania remis Profit.ro în data de 30 decembrie 2015.

Manea, eMAG: Vrem să vindem în acest cu 25-30% mai multe polițe RCA, la peste 80.000 de contracte CITEȘTE ȘI Manea, eMAG: Vrem să vindem în acest cu 25-30% mai multe polițe RCA, la peste 80.000 de contracte

Restul de 17,88 milioane de euro urmează să fie subscrise de către celălalt acționar, Basildon Holding (Luxemburg), care face parte din fondul de private equity Global Finance.

“Fondurile obținute în urma măririi de capital al Euroins Insurance Group vor fi utilizate pentru a susține subsidiarele holdingului precum și pentru finanțarea extinderii grupului”, a declarat, în decembrie 2015, directorul general al Euroins Insurance Group (EIG), Kiril Boshov.

El a adăugat că EIG a transferat 80 de milioane de lei către Euroins Romania.

“Restul de 120 de milioane de lei va fi vărsat în cursul primului trimestru din 2016. Am solicitat deja aprobarea din partea ASF”, a spus Boshov.

Societatea a fost înființată în anul 1994 sub denumirea Asitrans, practică numai asigurări generale și este controlată de Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) - 96,54%.

Anul trecut, primele de asigurare subscrise de Euroins au atins 162,3 milioane de euro, în urcare cu 50,2% față de 2014, cea mai mare parte a veniturilor fiind susținute de polițele RCA, care au ajuns la o pondere de 95,3%, comparativ cu 92,9% în urmă cu un an.

“În primul trimestru, Euroins România a înregistrat o creștere de 14% a veniturilor din prime brute subscrise, în timp ce numarul total de contracte încheiate a scăzut cu 5% - în comparație cu aceeași perioadă din 2015”, se mai spune în comunicatul transmis joi de asigurător.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
euroins
capital
majorare