Electrogrup Cluj-Napoca merge la BCR pentru peste 9 milioane de lei

Electrogrup Cluj-Napoca merge la BCR pentru peste 9 milioane de lei
scris 23 apr 2018

Electrogrup Cluj-Napoca, jucător important din sectorul construcțiilor de infrastructură energetică și de telecomunicații înființat de antreprenorii Teofil și Simion Mureșan, va semna cu Banca Comercială Română (BCR) pentru o facilitate de creditare în valoare de 9,3 milioane de lei.

Compania va garanta cu ipotecă imobiliară asupra conturilor Electrogrup și ipotecă imobiliară de grad subsecvent asupra unui imobil din Cluj-Napoca.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, acționarii Teofil și Simion Mureșan au semnat fiecare un contract de fidejusiune.

Înființată în anul 1997, Electrogrup este controlată de Electrogrup Infrastructure – peste 99,9% și Teofil Ovidiu Mureșean.

EximBank finanțează Electrogrup cu 11 milioane euro CITEȘTE ȘI EximBank finanțează Electrogrup cu 11 milioane euro

Acționarii Electrogrup Infrastructure sunt Teofil Ovidiu Mureșean – 34%, Simion Adrian Mureșean – 33% și Marian Pantazescu – 34%.

Afacerile companiei au crescut cu 8,5% în 2016, la 142,8 milioane de lei, în timp ce profitul net a coborât cu 5%, la 15,45 milioane de lei.

Din grupul Electrogrup face parte și compania de telecomunicații Direct One, care în februarie 2017 a finalizat preluarea pachetului integral de acțiuni al Netcity Telecom, operatorul rețelelor subterane de fibră optică din București.

Electrogrup execută lucrări de infrastructură la nivel național prin centrele operaționale din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.

Din portofoliul de clienți ai Electrogrup fac parte companii precum Vodafone, Orange, Telekom, UPC, Huawei, E-ON, Enel, Electrica, CEZ Group, Transelectrica, Bosch, Egger sau UTI Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrogrup
bcr
credit
imprumut