UE a decis să prelungească cu jumătate de an sancțiunile economice împotriva Rusiei

UE a decis să prelungească cu jumătate de an sancțiunile economice împotriva Rusiei
scris 1 iul 2016

Uniunea Europeană a decis vineri să extindă cu jumătate de an sancțiunile economice impuse Rusiei, care vor expira la 31 ianuarie 2017. Decizia este una așteptată, după ce liderii europeni au cerut realizarea unor pași importanți pentru obținerea păcii în estul Ucrainei, transmite Reuters.

”După ce a luat în considerare măsura în care a fost implementat acordul de la Minsk, Consiliul European a decis să reînnoiască sancțiunile pentru o perioadă ulterioară de șase luni, până la 31 ianuarie 2017”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

UE și SUA au impus sancțiuni, în iulie 2014, împotriva Rusiei, care au viziat, în special, domeniul apărării, cel energetic și financiar, după ce liderii ruși au susținut insurgența pro-rusă din estul Ucrainei. Ca răspuns, Moscova a impus o interdicție asupra importurilor de alimente din statele europene.

La începutul săptămânii, Moscova a anunțat prelungirea embargoului alimentar împotriva UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
ue