Teste de trafic vamal în Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord

Teste de trafic vamal în Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord
scris 5 ian 2019

Marea Britanie urmează să efectueze luni un test implicând 150 de camioane, în perspectiva formării unor coloane lungi de așteptare la Dover, în Anglia, în cazul unui Brexit fără acord în martie, relatează Reuters.

Dover este principalul punct de trecere între Regatul Unit și Europa. În perioada de vârf, până la 16.000 de camioane tranzitează acest port, venind sau îndreptându-se către Calais, în Franța, de cealaltă parte a Canalului Mânecii, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În cazul în care se introduc din nou controale vamale în acest port - ceea ce se profilează în cazul unui Brexit ”dur”, cozi de TIR-uri urmează să se formeze rapid pe drumurile de la Dover.

În cadrul testului prevăzut luni - intitulat ”Operațiunea Brock” -, un aeroport nefolosit de la Manston, situat la 32 de kilometri nord de Dover, și anumite tronsoane rutiere ar putea să fie transformate în parcări de camioane.

”În cadrul Operațiunii Brock, vom face astfel încât sistemul să fie deplin operațional”, a anunțat o purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic al Transporturilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
trafic
vamă
dover
camioane