Taxa de solidaritate, propusă de noul Guvern, luată în calcul pentru persoane cu venituri lunare de la 14.500 lei

Taxa de solidaritate, propusă de noul Guvern, luată în calcul pentru persoane cu venituri lunare de la 14.500 lei
scris 29 iun 2017

Taxa de solidaritate ar putea fi plătită de persoane care au venituri lunare începând de la 14.500 lei, respectiv 10 salarii minime brute pe economie, a anunțat ministrul propus al Finanțelor, Ionuț Mișa.  

Acesta a arătat că noul Guvern are în vedere introducerea acestei taxe de solidaritate, dar noul Cabinet guevrnamental înceacă să identifice încă plafonul de la care să fie aplicată.

Urmărește-ne și pe Google News

”Ca reper avem în vedere 10 salarii minime pe economie, respectiv de la 14.500 lei să se instituie această taxă”, a spus Ionuț Mișa. 

Noul program de guvernare prevede că, începând cu anul viitor, va fi implementată procedura depunerii declarațiilor de patrimoniu.

"Vom introduce contribuția de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar și o taxă suplimentară pe produsele al căror consum are un impact negativ major asupra sănătății populației", arată programul.

Ce este această taxă de solidaritate, cât este de ridicată și cum va fi aplicată nu este menționat, cum nu este menționată nici cota taxei suplimentare și nici numele produselor cărora ar urma să se aplice. Ar putea fi vizate, pe exemplul altor state, țigările sau băuturile cu zahăr.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxa
solidaritate
venituri
finante