Studiu: Riscurile de mediu și profitul firmelor

Studiu: Riscurile de mediu și profitul firmelor
scris 10 apr 2017

Aproape 90% dintre investitorii instituționali consideră că pentru a genera profit sustenabil companiile ar trebui să ia în calcul nu doar guvernanța corporativă, ci și factorii de mediu și cei sociali, conform studiului EY – „Is your nonfinancial performance revealing the true value of your business to investors?”

92% dintre investitori sunt de acord că, pe termen lung, problemele legate de riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (riscuri ESG), de la schimbarea climei la diversitatea și eficiența consiliilor de administrație, au un impact tangibil și cuantificabil.

Urmărește-ne și pe Google News

„[Acționarii n.r.] au aflat că externalitățile de mediu sau sociale – de pildă – se transformă rapid în costuri uneori uriașe, afectând profitul sau chiar viabilitatea organizației”, a spus Raul Pop, Senior Manager Climate Change & Sustainability Services EY România.

Cel de-al treilea studiu EY legat de schimbarea climei și servicii de sustenabilitate a sondat opiniile a 320 de investitori investiționali privind raportarea non-financiară.

În contextul recentelor scandaluri sociale și de mediu, 82% dintre investitorii instituționali spun că riscurile sociale și cele legate de mediu și de guvernanța corporativă au fost ignorate prea multă vreme de către oamenii de afaceri. Conform studiului, 81% din respondenți spun că acum acordă o atenție mai mare detaliilor non-financiare, ca rezultat al recentelor dezvăluiri legate de neconformitate și de așteptările privind mediul, societatea și guvernanța corporativă.

„În ultimii ani, cetățenii, ONG-urile și instituțiile publice au învățat să definească și să măsoare impactul companiilor asupra societății, cerând explicit și foarte vocal eliminarea sau compensarea acestuia”, a mai spus Raul Pop.

Studiul EY arată că problemele ESG joacă un rol important în luarea deciziilor de investiții. În 2016, 68% dintre respondenți au declarat că performanțele non-financiare ale companiilor au jucat un rol esențial în deciziile de investiții, față de 52% în anul precedent. În ultimele 12 luni, 60% dintre investitori susțin că, acum, clienții le cer informații ESG, cu 11% mai mulți față de anul 2015. Cu toate acestea, 73% fac doar niște evaluări informale sau nu le fac deloc.

Conform studiului EY, în 2016, 42% dintre respondeți susțin că informațiile ESG sunt adesea inconsistente sau nu sunt verificate, cu 10% mai mult față de 2015 și cu 22% în plus față de 2013.

59% au declarat că, în absența unei legături directe între inițiativele ESG și strategia de afaceri pentru crearea de valoare pe termen scurt, mediu și lung, își vor reconsidera investițiile. Iar 58% dintre investitori ar reconsidera investiția efectuată ca urmare a dezvăluirii riscurilor ESG sau al unui istoric de proastă guvernanță. „Investitorii cer tot mai multe asigurări, consecvente și măsurabile, că astfel de riscuri nu le vor afecta investițiile", a adăugat Pop.

În contextul Conferinței de la Paris din 2015 (COP21) pe tema schimbărilor climatice și al introducerii altor coduri de conduită, presiunea exercitată de investitori asupra companiilor pentru raportarea de informații mai consistente și verificabile privind riscurile ESG crește și mai mult, se arată în studiul EY.

58% dintre investitori se așteaptă la o creștere moderată a volumului de informații exacte asupra practicilor companiilor legate de climă și de strategiile privind managementul riscurilor, în timp ce alți 27% așteaptă o îmbunătățire spectaculoasă în această zonă.

„Is your nonfinancial performance revealing the true value of your business to investors?” este al treilea studiu consecutiv în care au fost sondate opiniile a 320 de investitori instituționali de la nivel global, incluzând aici directori generali, analiști de valori mobiliare, manageri de portofoliu și directori IT, privind disponibilitatea și calitatea informațiilor corporative de natură non-financiară și utilizarea acestor informații în luarea deciziilor de investiții.

Studiul și interviurile în profunzime cu respondenții au fost realizate în vara anului 2016 de Institutional Investor's Research Lab. Respondenții sunt factori de decizie investițională de cel mai înalt nivel, iar 50% dintre respondenți lucrează pentru instituții care gestionează active de 5 miliarde de dolari sau mai mult.

EY, firmă de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări, a avut venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. EY România, înființată în 1992, cu birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău, este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale și furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, asistență în tranzacții și servicii de asistență în afaceri către companii multinaționale și locale. România s-a afiliat în 2014 competiției de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year.

 
viewscnt
Afla mai multe despre
mediu
ey
studiu
guvernanță corporativa