Ștampila nu va mai fi obligatorie pe contractele încheiate cu statul și pe niciun document în relația firmelor și persoanelor fizice cu autorități publice

Ștampila nu va mai fi obligatorie pe contractele încheiate cu statul și pe niciun document în relația firmelor și persoanelor fizice cu autorități publice
scris 3 iul 2017

Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe niciun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Până în prezent, legislația prevedea că ”persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”.

Urmărește-ne și pe Google News

Guvernul a extins acum sfera acestor documente, printr-o ordonanță de urgență, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.

Mediul de afaceri: Impozitul pe cifra de afaceri este unul de secolul XIX, arată incapacitatea autorităților de colecta un impozit pe profit aplicat în toate țările europene CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri: Impozitul pe cifra de afaceri este unul de secolul XIX, arată incapacitatea autorităților de colecta un impozit pe profit aplicat în toate țările europene

”Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, stabilește acum textul de lege.

viewscnt
Afla mai multe despre
stampila
contracte
stat
autoritati
institutii
document